0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

MIS Grup a castigat licitatia Aquabis. Vor extinde și reabilita rețelele de apă-canal din Bistrița

Constructorul MIS Grup a câștigat licitația pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă-canal din municipiul Bistrița. Valoarea totală a contractului trece de 115 milioane de lei, iar furnizorul de apă-canal deja a fost nevoit să organizeze 4 licitații pentru această lucrare.

Aquabis a anunțat astăzi că există un câștigător la licitația organizată pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă-canal din Bistrița. Valoarea contractului ajunge la 115 milioane de lei, potrivit anunțului de pe SEAP.

„Aquabis SA informează locuitorii municipiului Bistrița cu privire la faptul că astăzi, 19.01.2024, comisia de evaluare a ofertelor pentru contractul de lucrări CL2 „Extindere și reabilitare rețele de alimentare cu apă și canalizare în UAT Bistrița”, a finalizat raportul procedurii și a transmis comunicările către participanți. Dacă în perioada următoarelor 10 zile, conform prevederilor Legii 101/2016, nu se vor depune contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, se va proceda la semnarea contractului cu ofertantul declarat câștigător, în perioada 5-9 februarie 2024”, precizează furnizorul de apă-canal, într-un comunicat de presă.

Directorul general al Aquabis, Ion Șandru, a confirmat pentru Bistrițeanul.ro că câștigătorul licitației este MIS Grup. La licitație a mai participat încă o firmă din Polonia.

MIS Grup se ocupă de cele mai multe șantiere din Bistrița, printre care Linia Verde, care presupune reabilitarea străzilor de pe traseul Unirea – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara. Proiectul prevede și amenajarea a 42 de stații de autobuz, amenajarea pistelor de biciclete sau reabilitarea trotuarelor.

Tot MIS Grup se ocupă de Axa de Transport  Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, care de asemenea presupune reabilitarea și reconfigurarea acestui traseu. Și acesta este prevăzut cu piste pentru cicliști și va avea stații noi de autobuz.

MIS Grup se ocupă și de pistele pentru cicliști, corpul principal al Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, reabilitarea Liceului Tehnologic Grigore Moisil sau a Școlii Generale nr. 1.

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...