Bistrițenii, puși de Poliția Locală să îndepărteze țurțurii și să curețe zăpada din fața clădirilor

Cetățenii, dar și firmele și instituțiile, au obligația să îndepărteze zăpada din fața locuințelor sau a sediilor și țurțurii de gheață formați pe streșinile clădirilor, atrage atenția Poliția Locală.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Control au desfășurat acțiuni de prevenție, prin înștiințarea agenților economici a obligațiilor pe care le au în această perioadă.

Pe tot parcursul anotimpului rece, persoanele fizice și juridice, conform prevederilor HCL 153/2009 privind măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița, au obligația să îndepărteze țurțurii formați de-a lungul streșinilor și să curețe gheața sau zăpada acumulată peste noapte în fața sediilor ori a punctelor de lucru, până cel târziu la ora 9 a dimineții”, se explică pe pagina de Facebook a Poliției Locale Bistrița.

Zăpada și gheața îndepărtate se depun pe carosabil, lângă bordură, fără să împiedice circulația şi scurgerea apei în sistemul de canalizare.

Florin Frandeș, șeful Poliției Locale Bistrița, a declarat pentru Bistrițeanul.ro că „noi am desfășurat acțiuni de prevenție, am înștiințat agenții economici în legătură cu obligațiile pe care le au în această perioadă. În situațiile în care nu se respectă prevederile HCL 153/2009, vor fi aplicate și sancțiuni. Până acum, iarna aceasta, nu a fost cazul„.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: