PRO-VERB: Te scarpini cu cornul pe care-l ai…

Avea tata o vorbă pe care-o spunea după câte un oftat lung: Te scarpni cu cornul pe care-l ai… O vorbă pe care nu am înțeles-o multă vreme – că doară noi, majoritatea oamenilor, nu zic că toți –  nu avem coarne.

Mai apoi mi s-a spus că vorba vine de la ciurdarii satului care au observat că dacă o vacă sau un bivol își rupe un corn trebuie să își îndoaie mai tare grumazul ca să se poată scărpina unde îi mănâncă.

Cum se întâmplă de multe ori în proverbe – animalele ne slujesc drept pilde pentru viața simplă și naturală.

Vrei să ai o casă cât un palat, dar ai o slujbă modestă? Îți faci una pe măsură și te scarpini cu cornul pe care îl ai. Vrei să faci un credit mare în bancă și să fii sclavul ei toată viața? Fii mai modest și folosește numai pâinea de toate zilele pentru care te rogi – și o să fii liber.

Ai ales un parlamentar rău sau nu îți place primarul? Te scarpini cu cornul pe care-l ai, pentru că ți-ai făcut-o cu mâna ta pe patru ani.

Și mai apoi, dacă ți-ai pierdut un pantof – gândește-te la cel care și-a pierdut un picior… Mergi mai departe cu încredere, că nu stă lumea asta într-o jumătate de corn și nici într-un necaz…!

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: