Un incident demn de filmele de acțiune a avut loc în această dimineață în localitatea Cepari, practic la doi pași de Bistrița. Un moldovean de peste Prut a fost găsit de un localnic plin de sânge. Prietenul său și el din Republica Moldova l-a împușcat de 6 ori și s-a făcut nevăzut.
În această noapte, în jurul orei 03:00, Gicu, un tânăr din Cepari care s-a trezit cu noaptea în cap să-și are terenul cu tractorul, a văzut un individ care se deplasa cu dificultate, plin de sânge, că se apropie de el.
Întrucât bărbatul nu vorbea aproape deloc limba română, localnicul care l-a găsit și i-a salvat practic viața nu a înțeles foarte bine ce i s-a întâmplat și cum a ajuns plin de sânge pe terenul său.
Localnicul a sunat la 112 și l-a transportat pe rănit, cu tractorul său până la salvare. Acesta spune că bărbatul rănit era plin de sânge, abia mergea, și se ferea de fiecare mașină care se apropia, susținând că cel care l-a împușcat îl caută să îl omoare. Bărbatul rănit nu avea asupra sa nimic altceva, doar hainele de pe el.
„Eu aram aici sus și în lumina farurilor mi-a venit în fața mea domnul respectiv, plin de sânge și a spus să sun la 112 pentru ajutor, să îl ajut. Am sunat și atât a fost, după a venit ambulanța și l-a luat. M-a întrebat dacă vorbesc engleză, eu nu știu și în română mi-a spus: „ambulanța” și „poliția”, atât. (…) El venea din sens opus, din zona unde spunea că l-a atacat colegul lui. Era în picioare, era conștient, mergea foarte rău, nu mergea ca un om sănătos. Din Ucraina parcă era, avea și pașaportul la el. Era ora 3:30 când a venit el la mine. Când vedea o mașină se ascundea, îi era frică, credea că îl urmărește, îl caută”, a declarat bistrițeanul care l-a salvat pe moldovean.
Medicii l-au găsit pe bărbat conștient, însă cu 6 răni împușcate. Trei dintre gloanțe au rămas în trupul bărbatul, care a fost transferat la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca.
„Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că în localitatea Cepari, un bărbat de 31 de ani din Republica Moldova a fost rănit, prezentând multe răni, posibil prin împușcare. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că acesta a fost rănit în urma unui conflict spontan, de către un alt bărbat, care a fugit de la fața locului. A fost prins la scurt timp, ca urmare a măsurilor întreprinse cu operativitate de polițiști, în județul Maramureș. Serviciul de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.
O casă izolată din Cepari, locul tragediei
În cursul dimineții, făptașul a fost prins în Maramureș de către polițiști și a fost adus în Bistrița-Năsăud, la audieri.
Bărbatul rănit are 31 de ani se pare că locuia în Republica Moldova, însă provenea din Ucraina. Cel mai probabil în noaptea în care și-a văzut moartea cu ochii acesta era în tranzit prin țara noastră.
Cum a ajuns tocmai în Cepari nimeni nu știe. Cert este faptul că împreună cu un prieten cu care era în mașină s-a oprit la o casă în construcții de la ieșire din localitatea Cepari, unde, în urma unui conflict spontan, a fost împușcat de 6 ori de către colegul său. Deși a încasat 6 gloanțe, bărbatul a luat-o la fugă pe dealurile din apropiere, pentru a se putea ascunde de cel care îl voia mort.
În casa cu pricina, anchetatorii ar fi găsit mai multe cartușe, dar și urme de sânge și de droguri. Se pare că cei doi moldoveni care și-au reglat conturile tocmai în Cepari, erau fie traficanți de droguri fie cărăuși, iar județul nostru a fost o zonă de tranzit.
„Casa (n.r. în care s-a petrecut evenimentul) e a unui băiat de-al meu. Cică ar fi umblat cu droguri, am auzit. S-ar fi găsit tuburi de cartuș, sânge, nu știu precis”, spune tatăl proprietarilor casei unde s-a petrecut nenorocirea.
[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=jS3c2rmKAyc” /]