FAKE NEWS: UNTOLD la Bistrița din 2025!

Lovitură de proporții a Primăriei Bistrița: a reușit să aducă UNTOLD la Bistrița pentru totdeauna după ce a cedat Clujului festivalul Nunta Zamfirei.

Într-un comunicat de presă emis de către Primăria Bistrița ni se transmit următoarele:

Untold la Bistrița, începând cu 2025. După negocieri dure am reușit să aducem cel mai mare festival la Bistrița, pentru totdeauna. Costul a fost unul mare, însă pe deplin meritat. Am cedat Clujului festivalul Nunta Zamfirei + două lăzi de ciucurei colorați la cererea expresă a organizatorilor.

Am cerut un punct de vedere și reprezentanților festivalului Untold:

Când eram mic și mergeam la bunica în Șintereag, întotdeauna eram fascinat că o anume Zamfira se mărită an de an și vin oameni de peste tot în lume, unii chiar călare, să o celebreze. Urlete, fluierături, îmbrânceli, hore și ciucuri, o da!, ciucureii aceia impresionanți!

M-au marcat, recunosc, ciucureii de pe bote, veste, pălării, cizme, haine și am rămas fascinat de ei.

Atunci mi am spus că voi face absolut orice să pun mâna pe mult dorita Zamfira, care s-a măritat anual vreme de douăzeci și cinci de ani dar și pe ciucurei. Acum mă pot retrage cu ciucureii câștigați oriunde în lume și să am un trai mai mult decât decent”, ne-a declarat unul dintre fondatorii festivalului Untold.

Nota Redacției: Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: