2.5 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Peste 30 de tone de haine și încălțăminte second-hand ce urmau să ajungă în Bistrița-Năsăud, oprite la intrarea în țară

Două automarfare, încărcate cu peste 30 de tone de haine și încălțăminte second-hand, provenite din Austria, și care urmau să ajungă la o firmă din județul nostru, au fost oprite la intrarea în țară de polițiștii de frontieră sătmăreni.

Ieri dimineață, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, doi cetățeni români, în vârstă de 30, respectiv 57 de ani, informează Poliția de Frontieră Română.

Aceștia conduceau două automarfare înmatriculate în România, în care transportau deșeuri (haine și încălțăminte second-hand) provenite din Austria. Marfa urma să ajungă la o firmă din județul nostru.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 30.600 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferii au prezentat certificate de curățare, dezinfecție și dezinsecție, dar marfa transportată nu a fost anterior supusă acțiunii de curățare)„, explică sursa citată.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Sursă foto Poliția de Frontieră Română

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: