0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Parcare provizorie pe Bistricioarei, până la ridicarea celei supraetajate

Centrul orașului a pierdut un număr important de locuri de parcare, odată cu implementarea Liniei Verzi. Primarul Ioan Turc vrea să compenseze printr-o parcare provizorie amenajată pe strada Bistricioarei, acolo unde va fi ridicată o parcare supraetajată.

Un număr important de locuri de parcare a dispărut de pe străzile Șincai și Dornei, odată cu implementarea proiectului Linia Verde. Singurele zone unde se va putea parca sunt Piața Centrală și parcarea de pe strada Lupeni, insuficientă și ea de ceva vreme.

Se pregătește o parcare supraetajată pe strada Bistricioarei, care va avea inclusiv sală de conferințe, însă până la materializarea proiectului mai este. Municipalitatea vrea, însă, să dărâme punctul termic de acolo și să amenajeze o parcare provizorie.

„Am preluat terenul transmis de Consiliul Județean pe Bistricioarei. Orașul, municipiul nu are un spațiu dedicat pentru conferințe de nivel mare. Vom amenaja pe strada Bistricioarei, la ultimul nivel, un spațiu pentru conferințe, dar gândit după toate normele și normativele perioadei în care trăim, adică un spațiu de nivel mare. În luna ianuarie vom demola punctul termic de pe Bistricioarei, vom pune piatră și vom deschide perimetrul cu caracter temporar pentru ca oamenii să poată parca acolo până la debutul lucrărilor”, a explicat primarul Ioan Turc, într-o conferință de presă.

De asemenea, se va mai amenaja o parcare cu 100 de locuri pe strada Lupeni, unde deja există o parcare, dar și pe strada Carpați și pe Constantin Roman Vivu.

„Anul 2024 va fi anul parcărilor. Am dat drumul la un program de realizare de parcări. Avem 3 contracte semnate pentru proiect tehnic și execuție, parcări etajate pe Aleea Pandurilor, Ion Minulescu și pe Năsăudului. Suntem în faza de PUZ (n.r. Plan Urbanistic Zonal) cu parcările de pe Crinilor și Clopoțeilor”, a completat edilul.

Foto: Arhivă

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Si ce mama zmaului sa batem campii in sala noua de CONFERINTE si strategii luate la intamplare, pe genunchi pe repede inainte si noaptea ca hotii.
    Am insirat apucaturile balcanice si mioritice care oricum se regasesc si in salile de CONFERINTE ca doar tot aceeasi alesi de 34 de ani se prezinta sa guite catre popor.
    Mai scutiti-ne de atatea luari de cuvant , gargara, si nepasare.
    Mai bine inca un etaj pentru masini decat fotolii si scaune pentru gura casca care vor sa ne dea lectii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...