0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Scandalul din INFOEL a ajuns în Consiliul Local: consilierul Pavelean vrea audit, alții sunt interesați de…imaginea școlii

Problemele de la INFOEL prezentate în mai multe materiale de Bistrițeanul.ro au ajuns și în Consiliul Local. La ultima ședință de ieri, consilierul Nicolae Pavelean a cerut o comisie care să facă un audit la unitatea de învățământ, pe partea de cantină și internat. Preocuparea altor consilieri și chiar și a primarului pare să fie însă imaginea școlii și nu rezolvarea problemelor.

În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local de ieri, consilierul Nicolae Pavelean a cerut o comisie din cadrul executivului Primăriei Bistrița, care să facă un audit în cadrul școlii, la cantină și internat.

„Ar fi bine venit și s-ar impune acest demers, să facem un audit prin care să constatăm care sunt divergentele acolo si ce se poate face pentru rezolvare, cu ce putem noi să ajutăm la rezolvarea acestei situații. Este destul de gravă din punct de vedere a imaginii școlii și a elevilor”, a precizat Nicolae Pavelean, în ședința de ieri.

Și Instituția Prefectului a cerut ieri o comisie de control formată din reprezentanți din 4 instituții, care să verifice situația de la INFOEL și să ia măsurile legale care se impun. Mai multe detalii despre acest subiect, mai jos:

Prefectul cere comisie de control și analiză la INFOEL, formată din reprezentanți din 4 instituții

Imaginea școlii – preocuparea altor consilieri și a primarului

Pentru alții, alta e „buba” de la Colegiul Tehnic INFOEL și nu prea are legătură cu ce mănâncă copiii și în ce condiții dorm. Consilierul local Dan Dumitru Ciobănică arată cu degetul spre liderul de sindicat și către ziarul Bistrițeanul.ro care ar vrea doar să denigreze imaginea școlii.

„A fost o discuție cu persoanele direct implicate care sunt în conflict: bucătăreasă și administrator și liderul de sindicat, care dorește cu tot dinadinsul să denigreze partea de instituție școlară. Se vor lua unele măsuri. Imaginea liceului este foarte afectată de aceste persoane și de un singur ziar care propagă partea asta de publicitate negativă. Sunt de acord cu domnul Pavelean să mergem să vedem care este soluția pe care o dă conducerea liceului INFOEL”, a precizat consilierul Dan Dumitru Ciobănică.

Atitudinea consilierului Ciobănică față de Bistrițeanul.ro e oarecum de înțeles, având în vedere faptul că reporterii Bistrițeanul.ro au surprins „legăturile” dintre afacerist și Colegiul Tehnic INFOEL

CURAT MURDAR, coane Ciobănică! Casa cu Bere a livrat mâncare la INFOEL, liceul unde consilierul local e membru în Consiliul de Administrație

Și pentru primarul Ioan Turc marea problemă pare să fie imaginea liceului:

„În ceea ce privește starea de tensiune, sună ca și chestia cu republica de la Ploiești. Neînțelegeri între oameni care nu țin cont de faptul că este extraordinar de importantă imaginea școlii. Este foarte important ce arătăm în afară, nu putem să arătăm în afară lucruri nereale, dar nici să ne contrazicem sau să intrăm în polemici din care oamenii nu înțeleg nimic. Am să fac și acest lucru, suntem într-o perioadă foarte grea, se lucrează enorm, chiar nu am găsit timp să merg să văd ce are magazionerul cu bucătarul și cu reprezentantul sindicatului, dar pot să încerc să fac și acest lucru”, a precizat edilul în ședința de ieri.

În mai multe articole, Bistrițeanul.ro a arătat cum elevii care mănâncă la cantină primesc mâncare puțină și slabă calitativ, dorm cu șobolani mișunând prin camerele internatului, iar administratoarea cară cu mașina personală găleți și saci de mâncare din cantină.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: Administratoarea INFOEL scoate găleți și saci cu mâncare din cantină, aproape zilnic

DUBIOS: Inspectorii DSP au descins la INFOEL și au amendat fix angajatele aflate în conflict cu administratoarea! În biroul directoarei liceului!

FOTO/VIDEO ȘOCANT: Copiii dorm printre șobolani, în internatul INFOEL

Ipocrizia INFOEL: Nu e bai că au fost hrăniți elevii cu lături, problema e că a relatat Bistrițeanul mizeria! Se încearcă mazilirea prof. Cristina Rusu, cea care a luptat pentru hrana copiilor

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Meteahnă veche, ascunderea gunoiului sub preș în loc de luat măsuri pentru a îmbunătăți viața copiilor din cămin și a hranei celor ce mănîncă la cantină.

  2. Am fost prezent aseara la CL pe o alta speta legata de amplasarea total necorespunzatoare a patnoarului in Piata Centrala.
    O serie de reguli au fost incalcate cu buna stiinta de Primarie insa ea nu recunoaste absolut nimic.
    Acesti edili si o parte din consilieri sunt de-a dreptul cinici ca mai te scot nebun pe cel care sustine ca neregulile si incalcarea legilor a fost facuta.
    Asa ceva nu isi poate inchipui nimeni sa nu se recunoasca absolut nimic si ni se spune ca totul este in regula de fiecare data.
    Numarul mare de plangeri si procese pe linie de urbanism contrazice declaratiile Consiliului Local si al edililor.
    Este jalnic ce se petrece in CL.

  3. Aceste comisii sânt făcute să spele imaginea celor implicați nicidecum să scoată la suprafață neregulile semnalate și să fie luate măsurile care se impun. Sper să mă contrazică corectitudinea acestor comisii.

  4. Păi primul lucru care trebuie făcut este schimbarea administratoarei că oricum la pilele pe care le are găsește loc în altă parte la bugetari că trebuie să mai fure și din alte părți pentru că are salar mic la bugetari .

  5. Iarăși a fost scandal.
    Referitor la taxa de salubrizare ia a fost mărită in timp ce hangan se lauda că nu va vota creșterea taxei
    Pe cine prostești hangane?
    Știați că așa va fi dar iar ați dat pe dinafară cu dragostea față de bistrițeni.

  6. Recomand ca exemplarul biped, ca nu o pot numi altfel, sa fie numita administrator la cantina (daca exista ) Consiliului Judetean.Daca nu exista sa se infiinteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan Bistrița! Este nevoie de sudori, instalatori, electricieni

GB Instaplan Bistrița își mărește echipa și are nevoie de sudori, lăcătuși mecanici, instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile și la MasterFoam din Șieu Măgheruș sau Fan Courier care angajează curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. 

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...