12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Peste 400 de medalii aduse acasă de sportivii bistrițeni, anul trecut

Nu mai puțin de 444 de medalii au fost obținute de sportivii din Bistrița-Năsăud, anul trecut, la competițiile naționale și internaționale la care au participat, potrivit informațiilor furnizate de DJTS BN.

Daria Vasilichi, consilier superior tineret la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa – Năsăud, a declarat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că în evidențele instituției există un număr total de 324 structuri sportive în județul nostru.

Dintre acestea, 4 sunt cluburi de drept public, 125 cluburi de drept privat, 195 asociații sportive fără personalitate juridică (din care 77 asociații sportive școlare) și 10 sunt asociații județene pe ramură de sport”, a explicat aceasta.

Județul nostru avea în 2022 un număr total de 4.243 de sportivi legitimați (cu viza la zi), dintre care 1.092 copii, 1.945 tineret/junior cadeți și 1.206 seniori.

Sportivii din Bistrița-Năsăud au obținut anul trecut, la competițiile naționale și internaționale, 444 de medalii.

Totodată, 39 au fost nominalizați în loturile naționale, iar doi în lotul olimpic.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: