Clipe de groază pentru un bistrițean, în această dimineață. Acesta a chemat pompierii și poliția să îi pătrundă în apartament. Prietenul său, care era cazat acolo, nu îi răspundea la telefon. Dat fiind istoricul său medical, bistrițeanul s-a temut de ce e mai rău.
Acum aproximativ o oră, un bistrițean a sunat la 112 și a cerut ajutorul organelor abilitate.
Acesta s-a întors acasă după un weekend la pescuit, dar nu a putut intra în casă.
„L-am lăsat pe un prieten să stea în apartament cât am fost eu plecat. Aseară am vorbit cu el, iar acum îl tot sun de la 7 și nu răspunde”, a explicat bistrițeanul, reporterilor.
Acesta a urcat la etajul patru, la ușa apartamentului său, și auzea că telefonul prietenului său sună, în interior. După aproximativ două ore, a sunat la 112, temându-se de ce e mai rău.
„Bărbatul din casă are 36 de ani. Acesta a avut acum câțiva ani, un infarct. De aceea, cum nu i-a răspuns, s-a temut de ce e mai rău și ne-a solicitat ajutorul”, au spus pompierii.
Apartamentul fiind la etajul patru, pompierii au folosit mașina cu scară, și au intrat în apartament, folosindu-se de un geaam lăsat rabatat. Au deschis apoi ușa pentru ca și echipa medicală și polițiștii să poată intra în apartament. Când au intrat în camera în care se afla bărbatul… l-au trezit!
„Voi cum ați intrat aici?”, a fost întrebarea acestuia.
Astfel, echipa medicală și pompierii s-au retras, rămânând ca polițiștii să discute cu proprietarul apartamentului și prietenul… somnoros.
[arve url=”https://youtu.be/Cn_Y7PuY5XA” /]
[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=PLFeAEFlcyc” /]
[arve url=”https://youtu.be/KAk5U1nqiVk” /]