Potrivit unui proiect depus la Direcția Județeană de Cultură Bistrița-Năsăud, Castelul Torma din Cristeștii Ciceului urmează să fie reabilitat și transformat într-o unitate de cazare cu sală de evenimente. Aceasta ar urma să aibă și o cramă generoasă în beci. Investiția este una privată și ar aparține unui om de afaceri din Braniștea.
Un investitor privat a cerut autorizațiile necesare pentru reabilitarea Castelului Torma din Cristeștii Ciceului, una dintre reședințele nobiliare de pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud lăsată de izbeliște.
Omul de afaceri care, se pare, este din Braniștea, vrea să facă acolo o unitate de cazare cu sală de evenimente și cu o cramă generoasă la subsol.
„Reabilitare, restaurare și mansardare Castel Torma, amenajare sală de evenimente la parter și camere de locuit la mansardă, realizare împrejmuire și amenajări exterioare”, se descrie proiectul potrivit Direcției Județene de Cultură Bistrița-Năsăud.
Potrivit autorităților locale din Uriu, omul de afaceri a achiziționat clădirea și terenul care se întinde pe mai bine de un hectar anul acesta. Pentru tot ar fi dat peste 100.000 de euro.
Familia Torma a scris istorie în lumea științei
Castelul Torma din Uriu a aparținut familiei nobiliare cu același nume. Jozsef Torma și cei doi copii ai săi s-au numărat printre nobilii maghiari care și-au pus amprenta cel mai mult asupra științei.
Jozsef a trăit în prima parte a anilor 1800 și a decedat în 1864. Acesta a fost membru al Adunării în Transilvania și apoi al Parlamentului din Budapesta, fiind de asemenea și primul care a întreprins primele săpături și cercetări în zona castrului roman de la Ilișua. Acesta a și deținut terenul în cauză, astfel că și-a permis să restricționeze accesul în zonă și să păstreze într-o stare foarte bună castrul roman.
Zsofia Torma, fiica sa, s-a născut chiar în conacul din Cristeștii Ciceului, în 1832. Aceasta a moștenit și cultivat o mare pasiune pentru arheologie. La fel și Karoly, care a fost un mare arheolog și membru al Parlamentului din Budapesta, membru al Academiei Maghiare de Științe și profesor universitar.