Începând cu data de 2 octombrie 2023, Farmacia Sanovil de la Policlinica Nouă, situată pe strada 1 Decembrie nr. 17, marchează un moment de referință pentru comunitatea din Bistrița. Ea va deveni prima farmacie din oraș care este deschisă zilnic până la ora 24:00.
Această inițiativă inedită răspunde nevoilor crescute ale comunității de a avea acces non-stop la medicamente și consiliere farmaceutică de calitate.
Cu un angajament ferm de a pune sănătatea pacienților pe primul loc, Farmacia Sanovil asigură un serviciu constant și profesionist, oricând este nevoie.
„Prin acest program de lucru prelungit și permanent, suntem mândri să oferim pacienților accesul la medicamente până noaptea târziu și să asigurăm faptul că, în orice zi, fie că e zi de lucru, fie că e sărbătoare, bistrițenii au un loc de încredere unde pot găsi suport și medicamentele de care au nevoie”, afirmă reprezentanții farmaciei.
Nu uitați, indiferent de momentul zilei, Farmacia Sanovil din Policlinica Nouă este gata să vă primească cu soluții pentru sănătatea dumneavoastră și a celor dragi!