Mai mulți elevi au ajuns aseară la UPU Bistrița, cu diferite simptome. Cum aceștia acuzau firma care le-a oferit mâncarea de amiază că ar fi vinovată, s-a lăsat cu controale. Cei de la DSP și DSVSA au luat probe, Protecția Consumatorului a găsit nereguli.
Reporterii Bistrițeanul.ro au fost informați despre faptul că mai mulți elevi de la Școala Gimnazială 1 și Școala Gimnazială 3 au ajuns aseară la Urgențe. Se pare că și câteva cadre didactice ar fi ajuns UPU Bistrița.
„Mai mulți elevi au ajuns la spital, cu toxiinfecție alimentară. Au mâncat mâncare la afterschool de la o firmă de pe pietonal. Au avut ciorbă a la grec și paste bologneze”, au transmis părinții reporterilor.
Conform reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență, ieri, la UPU Pediatrie au ajuns 6 minori cu vârste între 7 și 16 ani.
”Pe parcursul zilei de ieri, în UPU Pediatrie au fost consultați de către medicii de gardă șase minori, cu vârste între 7 și 16 ani, cu tulburări din sfera gastro-intestinală. După investigațiile specifice în Urgență, doi minori au fost internați în Secția Pediatrie, doi au primit recomandarea de a se prezenta la Secția Boli infecțioase (doar unul s-a și prezentat, iar ulterior a fost externat cu recomandări medicale), un minor a fost externat cu recomandări medicale la domiciliu, iar în cazul unui alt copil, mama a refuzat internarea în Secția Pediatrie. Doi dintre copii le-au spus medicilor că sunt colegi de clasă la Scoala Generală nr. 3 din Bistrița” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Camelia Strungari.
Firma care a livrat mâncare, luată la verificat de DSP, DSVSA și OJPC
Părinții au făcut sesizări către instituțiile abilitate: Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Protecția Consumatorului.
„Am primit o sesizare de la un părinte, dar oricum am fost și anunțați de la spital. Elevii s-au prezentat la UPU cu diferite simptome, unii cu febră, alții cu probleme digestive. Pentru că ne-au spus despre firma care le livrează mâncare, au mers colegii în control și acolo.
Au luat probe și urmează să stabilim exact dacă de acolo au fost probleme. Până nu vin rezultatele, nu ne putem pronunța”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, șefa DSP BN, Anca Andrițoiu.
„Am primit două sesizări, de la doi părinți, așa că am avut colegi care au mers să verifice. Au fost luate probe, dar încă nu avem concluzia finală a celor constatate”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Ioan Bogolin, directorul DSVSA BN.
„Am primit o sesizare și am fost acolo în control. Au fost constatate câteva nereguli. Dar raportul final încă nu e gata. Urmează să avem un raport”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, inspectorul șef al OJPC BN, Stelian Dolha.
- Vom reveni și cu rapoartele finale în urma controlului.
Ca părinte, al cărui copil învăța la Școală Gimnaziala Nr. 1, nu a existat nici un caz care să nu fi ajuns la urgență. Dacă tot se menționează, ar trebui să fie pe bază la niște dovezi. Da, au existat cazuri în unele clase, deci nu in toate, in care copiii au prezentat stări de rău. Între cadrele didactice nu a existat.
Cine de pe pietonal??? De ce e totulatat de secret????
Totuși mâncare stricata a fost!!! altfel nu ajungea mai mult de 1 persoana la spital!!!
Unde e ANPC???? De ce nu e închisă respectiva cârciumă?????
Pe bune???? Au dat amenda mai bine de jumătate de miliard de lei la Kaufland pe motivul ca hota avea urme de ulei și tacâmurile de unica folosință ambalate individual, iar cutia de carton in care erau … era așezată direct pe ciment(in interior….nu afara!!!??)!!!!
Și la astia se așteaptă rezultatele analizelor????????
Pe bune??????? Parca suntem in filme cu prosti!!!!