Noaptea trecută, un tânăr de 37 de ani și-a pierdut viața, în urma unui tragic accident de motocicletă, petrecut pe Calea Moldovei, lângă Hotel Ozana. Rareș Bozbici conducea o motocicletă, cu care a intrat în plin în sensul giratoriu.
Accidentul s-a petrecut aproape de miezul nopții, pe Calea Moldovei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, un motociclist de 37 de ani a intrat cu o motocicletă în plin în sensul giratoriu de lângă Hotel Ozana.
În urma impactului, motociclistul a fost aruncat la câțiva metri distanță, iar rănile cauzate au fost deosebit de grave.
Echipajul medical ajuns la fața locului l-a găsit în stop cardio-respirator. A reușit să-l stabilizeze și să-l transporte la spital, unde, însă, a decedat ulterior.
Motociclistul se numește Rareș Bozbici, ar fi împlinit 38 de ani în luna decembrie și era căsătorit. Acesta avea o fată și un băiețel de doar câteva luni. Administra o spălătorie self-service de haine și un magazin de haine pentru copii.
Rareș era pasionat de mașini și off-road. Motocicleta implicată în accident aparține altcuiva și fusese împrumutată de Rareș cu puțin timp înainte de tragedie.
Update:
Rareș Bozbici va fi condus pe ultimul drum mâine, începând cu ora 14:30, în cimitirul de pe strada Tărpiului. Astăzi, începând cu ora 17:00 va avea loc slujba de priveghi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Redacția Bistrițeanul.ro transmite condoleanțe familiei greu încercate.
doamne ce viteza avea……….
@Cosmin… viteza, alcool, droguri, inconstienta, prostie, aroganta… mai contează?????
Bine ca s-a terminat așa!!!
Bine ca nu a mai nenorocit și alți oameni/familii…. Așa… un sens giratoriu puțin murdărit!!! Nici măcar distrus parțial… asta e!!! Doamne ajuta! Dumnezeu sa-l ierte!!!
Bine că nu o mai omorât pe altcineva…
Când ai acasă o familie,copii mici care te așteaptă…..lași naibii viteza și tot ce e periculos în trecut..
Dumnezeu sa l ierte!!
´Condoleante familiei.Doamne fereste pe toata lumea de necaz.