9.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

Grav răniți într-o misiune în Afganistan, 3 militari de la Brigada 81 Mecanizată Bistrița au făcut senzație la „Invictus Games”

 

Grav răniți în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan, când mașina în care se aflau a sărit în aer, Gabriel Czifrak, Dorian Floare și Ionuț Reman, militari ai Brigăzii 81 Mecanizate ,,General Grigore Bălan” au obținut rezultate deosebite la „Invictus Games”, în Germania.

În octombrie 2020, un autovehicul MRAP (Mine Resistant Ambush Protected) a sărit în aer în timpul unei misiuni de patrulare în regiunea Kandahar din sudul Afganistanului. Gabriel Czifrak, Dorian Floare și Ionuț Reman au scăpat cu viață, dar cu profunde răni fizice și sufletești.

Evacuați la Spitalul Militar din Baza Bagram (Afganistan) și transferați, la câteva zile, într-un spital din Germania, militarii încep lunga și dificila luptă a recuperării.

După câteva luni ajung în țară unde continuă recuperarea fizică. Sunt conștienți că nu vor mai putea reprezenta România în teatrele de operațiuni militare de pe planetă. Dar au jurat credință țării, jurământul trebuie respectat, iar România trebuie reprezentată la cel mai înalt nivel, în orice situație”
, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

În Germania, la Dusseldorf, s-a desfășurat zilele acestea Invictus Games, un eveniment sportiv internațional dedicat soldaților răniți în urma participării la operațiuni în teatrele de război, la care au participat și cei trei militari ai Brigăzii 81 Mecanizate ,,General Grigore Bălan”.

Gabriel a cucerit medalia de aur la rowing, Ionuț medalia de argint la tir cu arcul compound echipe, iar Dorian medalia de bronz la atletism (1500 m).

Indiferent de culoarea medaliilor, Gabriel, Ionuț și Dorian sunt băieții de aur ai României.
Oameni pe care trebuie să îi prețuim și să-i promovăm pentru că, așa cum spunea Napoleon, dragostea de patrie este cea dintâi religie a omului civilizat„, mai precizează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: