12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO: Școala Gimnazială Nr 1 și-a deschis azi porțile după aproape 5 ani de lucrări de reabilitare și modernizare

Este un proiect frumos, care oferă azi celor peste 1300 de copii de la Școala Gimnazială Nr 1 șansa de a învăța și a se pregăti pentru viitor în condiții foarte bune, au transmis deputatul Daniel Suciu și managerul ADI Deșeuri Cristian Niculae. Aceștia au participat azi la festivitatea de deschidere a anului școlar.

Bucuria copiilor ne aduce cea mai mare mulțumire. Colegii noștri Daniel Suciu, vicepreședintele Camerei Deputaților, și Cristian Nicolae, manager ADI Deșeuri BN, au participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Școala Gimnazială Nr. 1.

Este una din școlile a căror reabilitare și modernizare a început în 2019, în perioada în care Cristian Niculae fost viceprimarul orașului”, au transmis cei de la PSD Municipiul Bistrița.

Proiectele gândite, accesate, finanțate și implementate în acea perioadă în infrastructura pentru educație din Municipiul Bistrița, au fost cele mai mari investiții de acest fel realizate până în prezent în Bistrița – a subliniat PSD Municipiul Bistrița.

Valoarea acestor proiecte se ridică la peste 37 milioane de euro.

Elevii bistrițeni se bucură și beneficiază astăzi de:

  • Școala Gimnazială Nr. 4 – finalizată;
  • Școala Gimnazială Nr. 5 – finalizată;
  • Școala Gimnazială Nr. 1 – investiție demarată în 2019 și finalizată acum;
  • Liceul de Muzică „Tudor Jarda” – investiție demarată în 2019, în curs de finalizare;
  • Colegiul Național „Liviu Rebreanu” – investiție demarată în 2020 și aflată în plin proces de derulare;
  • Gradinița Nr. 2 de pe str. Nicolae Bălcescu – finalizată;
  • Liceul Tehnologic de Servicii – investiție demarată în 2020 și aflată în curs de realizare;
  • Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” – investitie demarată în 2020 și aflată în curs de execuție.

Felicitări celor care atunci au găsit resurse pentru asemenea investiții! Mult succes copiilor în noul an școlar și multă putere de muncă tuturor profesorilor!”, au concluzionat cei de la PSD Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Pana si-au terminat mai marii „domni” spiciurile, au fost câțiva elevi la care li s-a facut rau, au leșinat si au fost duși la spital. Prea multa vorbarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: