Ne-am obișnuit deja ca în Castelul Teleki din Posmuș atmosfera să fie animată de o mulțime de evenimente speciale. Puțini dintre noi știu însă detalii despre zbuciumata și fascinanta istorie a familiei care a stăpânit aceste meleaguri vreme de aproape trei secole.

Daniella Ludvig este cercetătoare și autoare a două volume despre istoria familiei Teleki. În cadrul proiectului Castel Viu – artă și comunitate la Posmuș, a împărtășit și comunității din zonă o parte dintre cercetările sale.

Primele documente care vorbesc despre Posmuş datează din 1228. Localitatea săsească – fondată în timpul regilor Árpád, prima dinastie regală maghiară – era atunci confiscată de regele Endre al II-lea de la banul Simon din familia Kacsics.

Posmușul a fost oferit ulterior lui Dénes din familia Tomaj.   În secolele următoare a avut diferiţi proprietari, între care merită amintit regele Mátyás – Matei Corvin.

Transilvania era victima conflictului turco-austriac în 1661, când Posmuș devine proprietatea familiei Teleki pentru aproape 300 de ani.

Mihály Teleki – influentul consilier al domnitorului Apafi Mihály I – este, practic, cel care a fondat reputația și averea familiei Teleki. A avut un remarcabil simț politic. A condus Principatul Transilvaniei cu putere deplină în deceniile care au precedat dizolvarea acestuia.

Totul a început în Dalmația…

Neamul Teleki provine din familia Garázda a neamului Woyk din Dalmația. Aici membrii familiei încă purtau numele de Garázda de Mecsenics. În secolul al XV-lea au ajuns în Ungaria, împărțindu-se în trei ramuri: Zágorhid, Szék și Teleki.

În 24 februarie 1409 Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, acordă lui Garázda Miklós și lui Dénes un blazon înfățișând o capră sălbatică.

Ultima fiică a ramurii Szék, Anna, a fost căsătorită cu Mihály din ramura Teleki, căpitanul gărzii de corp a lui Báthori Zsigmond. Cu acordul principelui, cele două nume au fost unite într-unul singur, luând astfel naștere Teleki de Szék, în limba maghiară Széki Teleki.

Fiul lui Széki Teleki Mihály – János – pârcălab (ofiţer de rangul trei) din cetatea de graniţă din Ineu / Borosjenő, către sfârșitul vieții ajungând locotenent de cavalerie la Oradea – s-a căsătorit cu Anna Bornemisza.

Fiul lor, Mihály, se naște la Oradea în jurul anului 1634, și poate fi considerat adevăratul „strămoș” al familiei Teleki de azi…

În decursul vieţii sale, în perioada turbulentă de rivalitate dintre Imperiul Otoman şi cel Habsburgic, Transilvania a avut parte la conducere de cinci principi.

Mihály Teleki a fost, de-a lungul carierei sale, aliatul sultanului împotriva împăratului, iar apoi aliatul împăratului împotriva sultanului.

Mulțumită lui, Principatul Transilvaniei prins între două mari puteri, s-a bucurat de o independență prelungită cu aproape 30 de ani. A avut un fler de diplomat şi politician care l-a ridicat peste contemporanii săi. Datorită acestor calități, a obţinut rangul de conte, dar și o avere considerabilă. A avut domenii începând din Huszt (Ucraina de azi), până la Făgăraşi.

Posmușul a fost donat lui Mihály Teleki de către domnitorul Kemény János în 1661. Era vorba atunci de o despăgubire pentru ocuparea de către turci a proprietăților sale din Ungaria.

Teleki și-a adus aici mama și pe cea de-a doua soție, văduva lui Toldi Miklós, născută Veér Judit de Köröstarcsa, cu care s-a căsătorit la 25 sau 26 februarie 1661.

Viața lor în Posmuș a durat doar câteva luni. În iunie trupele turcești avansau amenințător în Transilvania, iar familia Teleki a fost nevoită să fugă. Femeia a părăsit Posmușul însărcinată, visând să se întoarcă la un moment dat. Însă locuința lor a ars în timpul invaziei turco-tătare.

La 23 ianuarie 1662, în bătălia cu turcii de la Nagyszőlős (Seleuşu Mare, recent Ucraina) – domnitorul János Kemény moare. Supraviețuitorii armatei sale învinse – printre care şi Mihály Teleki – au fost deposedaţi de toate avuțiile.

Proprietățile confiscate ale susținătorilor lui János Kemény au fost dăruite oamenilor fideli domnitorului Mihály I Apafi, aflat sub patronajul turcilor.

Posmuș ajunge astfel în proprietatea soției lui István Apafi.

Dar proprietatea era râvnită – pe lângă Teleki – și de unul dintre cei mai bogați moșieri, Bánffy Dénes, proprietarul Bonțidei și cumnatul principelui.

Până la urmă întrecerea a fost câștigată de Bánffy. Acesta a cumpărat domeniul de la nevasta lui Apafi István pentru o mie de forinți/florini.

În 1674, puternicul și înstăritul baron Bánffy Dénes, prefectul comitatului Cluj, a căzut în dizgrație, fiind decapitat.

În acest moment Teleki dobândește o parte din domeniile confiscate de la Bánffy, inclusiv Gorneștiul (Gernyeszeg). Castelul a rămas de atunci în proprietatea familiei Teleki, până în perioada comunistă.

Posmușul însă l-a obţinut în două etape. El a cumpărat porțiunea Barcsai de la István Barcsai, Tamás, Pál și Ákos în 21 iunie 1675. Porțiunea luată de Bánffy a primit-o de la văduva lui Bánffy, un an mai târziu, în 4 noiembrie 1676 în schimbul celor 1.000 de forinți pe care Bánffy îi datora pentru domeniul din Cut (Kútfalva).

Mihály Teleki și-a pierdut viața în bătălia de la Zărnești (Zernyest) în 21 august 1690, unde ca general maior al armatei ardelene a luptat cu trupele turco-tătare ale lui Thököly Imre.

După moartea sa, curtea de la Viena i-a confirmat pe urmașii săi în rangul de conți ai Sfântului Imperiu Roman prin diploma din 20 aprilie 1697. Aceștia au fost recompensați cu un blazon mărit, al cărui scut includea capra sălbatică, animalul heraldic al neamului Garázda.

Teleki Mihály a avut 13 copii, toţi cei de astăzi care-i poartă numele fiind descendenţii lui – a mai explicat Daniella Ludvig.