0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Povești pescărești: Rareș Ionuț Calaciu este pescarul care a prins somnul uriaș de aproape doi metri la Măluț

Povestea somnului uriaș capturat pe Someș, zilele trecute, în apropiere de Măluț, a luat o neașteptată întorsătură. Vrăjit probabil de captura record și de poveștile pescărești care plutesc deasupra apelor – Mihai Pomană care ne-a anunțat marele eveniment s-a dovedit, în final, că a fost doar martor al acestuia. În realitate, cel care a prins somnul uriaș este Rareș Ionuț Calaciu.

Este captura mea. Somnul s-a prins în undița mea. Atâta doar că Mihai era acolo și m-a trezit, că eu ațipisem. După aia am văzut că s-a postat cu captura mea și s-a lăudat că el l-a prins. Așa ceva nu e frumos. Nu se face așa ceva…”, a explicat Rareș Ionuț Calaciu pentru Bistrițeanul.ro. 

FOTO/VIDEO – Captură record: Un somn uriaș a fost pescuit în Someș, în apropierea satului Măluț

Rareș Ionuț Calaciu ne-a explicat și faptul că dimensiunile peștelui au fost puțin exagerate de Mihai Pomană. În realitate, somnul nu avea doi metri, ci doar 1,78. Nu cântărea 45 de kilograme – ci doar 34,50.

Care va să zică, este recordul meu cu cea mai mare captură din județ. De unde știu că este un record ? Păi mi-au spus oamenii din Măluț că nu s-a mai prins așa ceva în zonă. S-au mai prins pești de 18, de 20 de kilograme, dar nu de aproape 35 de kilograme…”, ne-a povestit Rareș Calaciu.

De obicei, nu păstrez ce prind sub 55 de centimetri. Aș fi vrut să dau drumul și somnului capturat la Măluț, dar n-am mai reușit. Pentru că l-am pescuit cu caras, el o înghițit carasul și i s-o întors stomacul cumva în gură. Nu ar mai fi trăit nici dacă îl eliberam. Așa că l-am păstrat. L-am dus acasă și l-am gătit”, a explicat Rareș Ionuț Calaciu.

Tânărul pescar în vârstă de 31 de ani a precizat că în permis se prevede că se pot păstra 5 kilograme de pește sau un singur pește care depășește greutatea de 5 kg.

Sunt un pescar înrăit de mic copil. Și tata este pescar. De la el am moștenit toată nebunia asta cu pescuitul. Suntem pescari din neam în neam – și bunicii și străbunicii au fost pescari…

Tatăl meu – un pescar renumit – Traian Ioan Calaciu – m-a luat la pescuit încă de când m-am născut. El pescuiește la poduți, la mreană, la plută. Eu am fost atras dintotdeauna de somn. 

Sunt conștient că ăsta se prinde mai rar și mai greu… Dar e o splendoare să pescuiești la somn… Ai niște driluri minunate cu ei. Sunt pești mari care te poartă un pic. Am mai prins somni, dar mai mici. Nu i-am păstrat, i-am eliberat. Ăsta a fost singurul pe care l-am păstrat”, ne-a mărturisit Rareș Ionuț Calaciu. 

Cel mai mult, lui Rareș Calaciu îi place să pescuiască pe Someș, la Măluț, la Braniște sau la Șieu Odorhei – localitatea sa de baștină. Aici chiar a amenajat o colibă din lemn, pentru ceilalți pescari care se nimeresc prin zonă.

„Aș merge la pescuit și mai departe, dar nu prea îmi permite timpul. Am stat acum o lună de zile pe apă, dar am început iar lucrul. Nu mai am vreme de pescuit. Lucrez în construcții, fac șape mecanizate…”, ne-a mai povestit Rareș Ionuț Calaciu.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Deci aveam dreptate….
    Niste fomisti „s-au scos” cu un somn probabil mai batrân decât ei….si se lauda ca practica pescuit sportiv….
    Mi-e greata…..oameni fara caracter si educatie….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...