Un bărbat din comuna Feldru a murit în această seară, după ce a fost spulerat de un autoturism. Accidentul s-a petrecut la doi pași de casa sa. Se pare că bărbatul a fost acroșat de pe marginea drumului, în timp ce se deplasa cu o roabă.
Tragedia s-a petrecut în această seară, între localitățile Feldru și Nepos. Potrivit Mesager24, victima, un localic, se deplasa pe marginea drumului cu o roabă, când a fost lovit frontal de o mașină.
Acesta a decedat pe loc, echipajele medicale ajunse la fața locului nemaiputând să îl ajute.
„Din păcate, echipajele medicale au găsit victima care prezenta leziuni incompatibile cu viața”, informează ISU Bistrița.
Update:
„La locul evenimentului, pe Drumul Național 17D, în Nepos, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Lunca Ilvei a accidentat un bărbat de 50 de ani, din localitate, care se deplasa în calitate de pieton. În urma accidentului, bărbatul de 50 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind constatat decesul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier”, precizează IPJ BN.
UPDATE 2 :
”Momentul tragicului accident rutier petrecut aseară pe Drumul Național 17 C din Bistrița-Năsăud, între satele Nepos și Feldru a fost surprins de camerele video ale restaurantului din zonă.
Pe imaginile cu puternic impact emoțional se poate vedea cum victima, bărbatul de 52 de ani și care locuia în casa cu fațadă maro, tocmai ieșise de pe o străduță laterală cărând cu roaba un balot de fân pentru animalele din gospodăria sa. La câteva secunde după ce a ieșit pe marginea drumului național, omul a fost practic spulberat de Ford-ul condus de șoferul cu handicap locomotor (44 de ani, din Lunca Ilvei), mașina fiind cu comenzi modificate la mână datorită acestei stări de fapt.