-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Un agent BGS din Bistrița-Năsăud a fost implicat într-un accident mortal la Bușteni. Acesta ar fi adormit la volan

Ieri, un agent BGS din Bistrița-Năsăud care conducea un autoturism de serviciu, a fost implicat într-un accident mortal, pe DN1, la Bușteni. Acesta ar fi adormit la volan, a ajuns pe contrasens cu mașina, unde a luat în plin un alt autoturism.

Accidentul s-a petrecut ieri, pe DN1, în localitatea Bușteni. Potrivit observatorulph.ro, un agent BGS din Bistrița-Năsăud, care conducea un SUV care aparține firmei de pază, a cauzat accidentul în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

Se pare că agentul BGS a adormit la volan, a ajuns cu autoturismul pe contrasens, unde a lovit în plin o altă mașină care circula regulamentar, condusă de un bărbat de 60 de ani.

În urma impactului, autoturismul a ajuns în afara părții carosabile, iar șoferul a murit. Au mai ajuns la spital o femeie de 56 de ani și un bărbat de 57 de ani, cu traumatisme cranio cerebrale, cranio faciale și traumatisme toraco-abdominale. Cei doi erau în autoturismul ce-a ajuns în decor.

Șoferul BGS care ar fi cauzat accidentul ar fi pornit din Bistrița-Năsăud și se îndrepta spre București.

Foto: observatorph.ro

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Probabil asa declara soferul, ca a adormit la volan. Avind in vedere ca era ziua, posibil sa fi fost alta cauza. Oricum, pentru cei afectati de accident, nu prea mai conteaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: