-0.4 C
Bistrița
marți, noiembrie 5, 2024

Noutăți, la Policlinica din Bistrița: Un nou șef, mai multe consultații pe specializările foarte solicitate

Policlinica din Bistrița are un nou șef la cârmă: dr. Ancuța Hordouan este cea care va coordona de acum activitatea medicală a instituției. Anunțul a fost făcut ieri, de Gabriel Lazany, managerul Spitalului Clinic de Urgență Bistrița.

Am făcut o analiză legată de problemele cu care ne confruntăm în Ambulatoriu. Una dintre ele este şi cea a lipsei unui număr suficient de consultaţii disponibile pe anumite specialităţi medicale.

În limita posibilităţilor, noi vom creşte numărul acestora pe parcursul anului. Dar având în vedere că este o activitate integrată, iar medicii care lucrează în ambulatoriul de specialitate, sunt medicii care deservesc şi activitatea din spital şi liniile de gardă, numărul de consultaţii pe care le putem oferi este limitat”, a precizat Gabriel Lazany. 

Managerul spitalului a făcut și un apel către bistrițeni, subliniind că un aspect pe care l-a constatat în urma analizei. „Sunt foarte multe cazuri de pacienți care, atunci când se dă drumul la programările online, își fac câte 2, 3 programări. Problema este că se ocupă foarte multe locuri, pacienții merg la consultație într-una din zile, dar nu mai au bunăvoința de a anula celelalte programări făcute suplimentar, astfel încât să poată și alți pacienți să-și facă programare pe locul eliberat”, a explicat Gabriel Lazany.

Acesta a mai spus că ia în calcul inclusiv limitarea posibilității de a face programări multiple.

Cele mai solicitate specializări în Policlinica Bistrița sunt Neurologie și Cardiologie. În funcție de specilizare, se pot face câte 14, 21 sau 28 de consultații pe zi. „Având în vedere că sunt doi medici, avem câte 42 de consultații pe zi la Neurologie și Cardiologie. Înmulțiți cu numărul de zile lucrătoare ale unei luni, și aflați câte consultații sunt disponibile în luna respectivă. În momentul în care se ocupă aceste consultații, locuri nu mai sunt disponibile decât din data de 21 – luna următoare”, a mai spus Gabriel Lazany.

Din 1 iulie, la Neurologie s-a dublat numărul de consultații:

S-a dublat numărul de consultații pe Neurologie în policlinică

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FAN Courier angajează curieri puși pe treabă din Sângeorz Băi și Bistrița. NOI Locuri de muncă, la TeraSteel, GB Instaplan și Sanovil

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la TeraSteel care angajează operatori producție. FAN Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi, iar la GB Instaplan Bistrița se caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.