0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Gabriel Lazany, despre pacienții „uitați” în spital: Situație îngrijorătoare la Nou-Născuți. „Nu-i putem lăsa pe drumuri, stau în spital cu lunile”

În toată țara, în urma controalelor generate de scandalul „azilele groazei”, aceste instituții s-au închis. Nu a fost cazul în Bistrița-Năsăud. Dar Gabriel Lazany a comentat astăzi într-o conferință de presă situația delicată a pacienților „uitați” în spital.  

„În Bistrița, nu s-a închis niciun azil. Cel puțin nu din câte cunosc eu”, a explicat managerul Gabriel Lazany, de la Spitalul Clinic de Urgență Bistrița. Acesta s-a referit, într-o conferință de presă, la o situație delicată cu care se confruntă multe spitale. E vorba de persoanele asistate social.

Dacă poliția găsește oameni fără adăpost sau oameni băuți pe marginea drumului – îi aduce la spital. După care nu mai interesează pe nimeni ce se întâmplă cu ei. Acesta este și motivul pentru care am dezvoltat un serviciu de asistență socială în spital.

Doar în Unitatea de Primiri Urgențe este legiferat serviciul de asistență socială, prin Ordinul 1706. În rest nu este legiferată asistența socială.

Dar noi am fost obligați, tocmai pentru că am întâmpinat astfel de fenomene să dezvoltăm serviciul de asistență socială”, a admis Gabriel Lazany. 

Cea mai dificilă situație – în Neonatologie…

Este obligația părinților să înregistreze copilul nou născut la Serviciul de Stare Civilă al Primăriei. Astfel se obține CNP-ul copilului. Dacă un copil nu este înregistrat în termen de 28 de zile, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează cheltuielile de spitalizare. 

Nu avem nicio vină că acești copii nu sunt înregistrați. Atunci am angajat un asistent social care a primit această responsabilitate. Mergem noi cu actele la Starea Civilă când vedem că se apropie termenul și nimeni nu îl înregistrează.

Sunt foarte multe astfel de cazuri.

Avem și cazuri de persoane care au nevoie de asistență socială. Și atunci contactăm primăria de care aparține, care este obligată să îl preia și să-i găsească un adăpost.

Dar sunt foarte multe cazuri când nu vrea nimeni să preia acești pacienți.

Ar trebui să existe centre pentru astfel de pacienți. Nu să le lase pe toate în grija spitalului public.

Am avut un astfel de pacient bolnav HIV/SIDA pe care nu a vrut să-l primească nimeni.

L-am ținut în spital luni de zile. Până la urmă l-a preluat un centru, dar foarte greu. Nu-i putem lăsa pe drumuri și stau în spital cu lunile.

Sunt niște costuri la spital pe care nu le mai recuperăm niciodată. Pentru că suntem plătiți în multe dintre cazuri, în funcție de pacienții externați”, a mai explicat Gabriel Lazany. 

Ce ar fi de făcut ? Managerul spitalului consideră că ar trebuie luată în calcul continuitatea actului medical. Spitalul județean de urgență trebuie să rezolve cazurile acute. După ce a ieșit din stare acută, pacientul ar trebui predat într-o altă instituție medicală de resort, specializată în așa ceva – propune Gabriel Lazany.

Atâta doar că asemenea centre nu există deocamdată în România.

„De aceea am și prevăzut, pe noua structură a spitalului, când vom face modificări, vom dezvolta câteva secții pentru astfel de cazuri. În secția de Boli Cronice, de pildă, vrem să amenajăm câteva paturi de îngrijire paliativă. Impotența comunităților estye răsfrântă asupra spitalelor. Iar noi trebuie să ne descurcăm cum putem…”, a concluzionat Gabriel Lazany.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...