Se împlinesc azi 759 de ani din 16 iulie 1264, când Papa Urban al IV-lea se referea la spațiul în care locuim ca fiind cel „numit în limba obişnuită Bistriche”. Este prima atestare documentară a Bistriței. Oraşul fusese pomenit şi în 1241, dar ca și „oppidum Nosa” – distrus și devastat de barbarii mongoli…
Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud ne reamintesc importanța acestei zile, postând documentele înregistrate aici în Colecția „Iulian Marțian” & „Colecția Iuliu Moisil”.
„Urban episcopul…, prea iubitului nostru fiu întru Hristos, Ștefan, întâiul născut al prea iubitului nostru fiu Bela, ilustrul rege al Ungariei, mântuire… tu sub cuvântul unei învoieli care, fără consimțământul reginei, s-a făcut odinioară între tine și numitul rege, tatăl tău, ai încălcat împotriva dreptății și ții, spre paguba și neajunsul numitei regine niște sate și pământuri numite în limba obișnuită Bistrița, Rodna, Zelna și Crainimăt, pe care le-au stăpânit în tihnă și pace atât susnumita regină, cât și toate înaintașele sale din vremuri a căror amintire s-a pierdut...”, se precizează în documentul semnat de Papa Urban al IV-lea.
Totul a început cu aproape 900 de ani în urmă, când pe aceste meleaguri au fosti instalați flamanzi, valoni, saxoni, bavarezi, care vor fi cunoscuți ulterior sub numele generic de sași.
Au fost înzestrați cu o serie de drepturi și libertăți care le-au conferit un statut social și economic privilegiat. Au format aici, după mijlocul secolului al XII-lea, o aşezare care avea să înflorească progresiv.
Începuturi sângeroase… Anul 1241
Prima mențiune a localității datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menționează între așezările distruse de către mongoli și „oppidum Nosa”. Era numele dat de coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici: Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche).
Invazia mongolă din 1241 – 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deși sașii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe așezări le-au fost distruse.
MISTERELE Bistriţei. Începuturi sângeroase. Tătarii dau iama în târg şi ucid peste 6.000 de bistriţeni…!
După acest dramatic moment localitatea, intrată sub autoritatea unui comite regal, se reface rapid. La cea de-a doua invazie, în 1285, reacția comunității bistrițene va fi mult mai bine coordonată.
Prezența unui comite pe aceste meleaguri (atestat documentar la 1274), a presupus și existența unei mici fortificații în care acesta își avea reședința. Documentele au înregistrat un „turn de piatră”. Acesta era situat, cel mai probabil, în extremitatea de nord-est a așezării medievale. Acesta avea să fie inclus mai târziu în sistemul de apărare al orașului.
Primele drepturi, primele privilegii…
Între anii 1325-1329, în urma presiunii sașilor, regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă. În locul comitatelor s-au format scaune și districte – entități juridice și administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie.
Prin poziția sa geografică, Bistriței îi este consacrat statutul de centru al regiunii şi beneficiară a unor privilegii.
Bistrița devine un oraș liber regal care se bucură de toate drepturile și obligațiile conferite de acest statut. Între acestea – și cel de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie.
Bistriței îi este recunoscut statutul de civitas atunci când regina Elisabeta acordă în 30 decembrie 1330 privilegiul de a fi judecați de judele „ales de ei dimpreună și din mijlocul lor”. Tot atunci este oferit și dreptul de liberă trecere pentru negustorii și mărfurile produse și comercializate de bistriţeni.
Prin actul amintit erau deschise larg căile mărfurilor breslelor bistrițene pe piețele regatului. Era recunoscută cetățenilor săi autonomia juridică.
Regele Sigismund de Luxemburg le acordă bistrițenilor în 1366 privilegiul de a-şi alege în fiecare an „după deopotriva lor învoire a tuturor – judele și jurații”. Orașul a primit şi dreptul la pecete și stemă proprie, simboluri caracteristice unui oraș liber.
Ridicarea fortificației de zid se apreciază a se fi demarat după 1349, dată la care Bistrița figurează în documente cu titlul de civitas.
În acest mod Bistrița se alătură celorlalte orașe libere regale, înconjurate de sisteme de apărare proprii: Sibiu, Brașov, Sebeș, Sighișoara, Mediaș și Cluj. Documentele rămân oricum obscure în privința acestei etape a sistemului de apărare al orașului.
Singurul document care vorbește de zidurile și turnurile orașului, muri et aedificia fortalitii, datează din anul 1438. Regina Elisabeta atrăgea atenția asupra stării de ruină în care se găsea fortificația, solicitând lucrări de reparații și întărire a incintei.
Sub protecţia reginei…
Aflați sub protecția și grija reginei Ungariei, bistrițenii devin cei mai importanți negustori din zonă. Ei intermediază comerțul între Transilvania și Moldova. Mai mult, regele Ludovic de Anjou acordă Bistriței în 1352 dreptul de a ține „târgul cel mare” de Sf. Bartolomeu. Era organizat timp de 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piața Centrală.
Burgul este declarat „oraș liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică, juridică și politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon.
Stema veche a Bistriței cuprinde un cap de struț încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerțului și coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului și al casei de Anjou.
În anul 1465 regele Matei Corvin a acordat bistrițenilor dreptul de a dărâma vechea cetate și de a fortifica întreaga localitate.
Cele 22 de bresle ale orașului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari etc reușesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălțime și 1,5 lățime. Exteriorul zidurilor este dublat de un șanț cu apă care alimenta și morile din întreg orașul…
În amintirea zilelor de glorie ale oraşului care ne suportă cu stoicism, de 759 de ani – La mulţi ani, Bistriţa…!
Foto @ Bistrita de altădată
In amintirea trecutului falnic si al dragostei pentru oras, trebuia sa dati jos LAVABILA de pe Marele Turn. Ati acoperit istoria cu prostie cum nici o tara civilizata nu a facut asa ceva pe un mare simbol de Piatra. Aduceti inapoi din Germania si unica colectie de covoare orientale trimise in custodie de frica rusilor la sfarsitul razboiului, puneti inapoi la loc de cinste si steagurile originale ale breslelor, nu replici fara valoare. Montati si cele patru statuiete de sfinti pe laturile turnului. Toate aceste minunatii sunt ale bistritenilor si ale Bistritei.
Motto:
„Bistriţa nu este nici pe departe o Sighişoară , căci n-a păstrat din zidurile ei decât ce se mai vede în marginea râului printre copacii bătrâni ai unei frumoase plimbări şi din trecut nu-ţi vorbeşte nici un alt martur decât biserica de pe care tocmai se rădea , în călătoria mea din urmă , spoiala neagră a veacurilor , care aminteşte mai mult decât pătează”.
(Nicolae Iorga – Neamul românesc în Ardeal si Tara Ungurească la 1906)
Renovarea clădirilor istorice este o problemă serioasă care necesită implicarea specialistilor si nu poate fi lăsată doar în seama administratiilor locale sau a proprietarilor. Inafară de Biserica Evanghelica, în inima orasului Bistriţa se află Ansamblul Arhitectural Sugălete alcătuit din 13 case cu arcade la parter, ridicate între anii 1480–1550, un emblematic reper de arhitectură medievală, care își așteaptă renovarea .După cum se stie, în anul 1353 Bistriţa a primit dreptul de a ţine târg anual de 15 zile, acordat de regele Ludovic de Anjou, ceea ce a contribuit la înflorirea comerţului în perioada de dezvoltare a oraşului medieval şi a determinat ridicarea ansamblului „Sugălete” folosit drept bazar, de unde bistriţenii putea să cumpere produsele negustorilor aflaţi în tranzit prin oraş. În plus negustorii care comercializau produsele lor erau scutiţi de taxe şi impozite. Desi constructorul acestui ansamblu arhitectural nu este cunoscut, se ştie că preţul ridicării construirii celor 13 case a fost plătit de comunitatea săsească din oraş. Construcţia acestui complex arhitectural urban este realizată dintr-un şir de clădiri cu parter şi etaj ce prezintă la stradă o frumoasă galerie de arcade semicirculare cu 20 de bolţi, majoritatea în ogive, care se sprijină pe 21 de stâlpi masivi din piatră cu formă dreptunghiulară. Faptul că forma bolţilor nu este aceeaşi, sugerează existenta mai multor etape de construcţie sau refaceri succesive în perioada secolelor XV-XIX. Această construcţie era atracţia centrală a pieţei medievale a saşilor (Marktplatz), unii istorici fiind de părere că aici funcţiona piaţa de cereale, iar numele de Sugălete ar proveni de la unitatea de măsură utilizată în acele vremuri pentru grâne, adică găleata, a cărei formă este sugerată şi de bolţile porticului. Valoarea acestui monument istoric este dată, atât de forma şi vechimea construcţie, cât şi de detaliile arhitecturale ale caselor: deschideri în arc frânt, scuturi heraldice, câteva ferestre de influenţă renascentistă, statuia Sfântului Nicolae (Casa cu nr. 13), bolţi în cruce pe ogive, steaua cu şase colţuri, semiluna în forma unei măşti umane etc. Conform documentelor vremii, în Casa cu nr. 24 a fost deschisă, în anul 1516, prima farmacie a oraşului denumită ,,La vulturul negru”; astăzi, această casă adăpostind Galeria de Artă Pastică ,,Arcade 24″ şi atelierele de creaţie ale artiştilor plastici. De asemenea, casa cu numărul 13 este si în prezent Casa Parohială a Bisericii Evanghelice Bistriţa, dupa mai bine de 500 de ani.
d-le Balan, ar fi cazul sa va ocupati strict de ceea ce stiti dvs sa faceti si sa nu va bagati peste cei care au expertiza in restaurare monumente istorice, ca nu le stiti dvs pe toate, oricat ati vrea sa semnalizati.
Acea lavabila cum ii spuneti, are sigur un rol, nu a fost gandit de ecologisti sau de catre alti meseriasi! Ar fi bine sa respectati munca altora, care este la fel de importatnta ca si a dvs. Din pacate simtiti doar nevoia de a va da cu parerea …ca multi altii….deci sunteti din aceeasi tagma.Turnul arata exceptional, si este realizat cu profesionalism.
Cosmin…Cum ai vedea și biserica Sf. Mihail din Cluj vopsită la fel…? Bistrița s-a vrut construită cam după aceleași planuri urbanistice precum orașul Cluj.
P.S.: piatra de construcție din bisericile medievale niciodată nu a fost tencuită, nicăieri in Europa!!!!