Ioan Turc: Vom deschide Biserica Evanghelică de Zilele Bistriței și nu o vom mai închide

Biserica Evanghelică și-a închis porțile, imediat după weekendul dedicat resfințirii ei. Primarul Ioan Turc a declarat că aceasta se va deschide de zilele orașului Bistrița și nu se va mai închide.

În luna mai, biserica din centrul orașului a fost deschisă pentru resfințire. S-au făcut numeroase tururi ghidate, iar frumusețea monumentului a fost pusă în valoare de diferite activități culturale. După cele trei zile de sărbătoare însă, s-a pus iarăși lacătul pe ușă.

Primarul explica la vremea respectivă că mai e nevoie de mici retușuri.

Biserica Evanghelică s-a închis până la recepția lucrărilor

În cadrul unei conferințe de presă, Ioan Turc a explicat că monumentul își va deschide porțile de Zilele Orașului.

Am vorbit să finalizăm și să facem recepția lucrărilor săptămâna viitoare. Astfel, de Zilele Orașului Bistrița vom redeschide Biserica Evanghelică.

Vizitarea acesteia va fi gratuită, pe perioada zilelor de sărbătoare, urmând ca apoi să existe taxă de vizitare și urcare în turn”, a declarat primarul Ioan Turc.

Programul Zilelor Orașului Bistrița, aici:

Weekendul viitor: Zilele Bistriței cu Delia, Paraziții, Vama și Gala ”Atipic Beauty”

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Retusurile nu au nici o valoare, atata timp cat nu s-a dat jos vopseaua LAVABILA de pe Marele turn de piatra. Fosta administratie au mocicolit istoria si au batjocorit truda sailor de acum 500 de ani. Vai de ele gusturi cand in administratie ai avut un Dictator care le facea dupa pixul rosu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: