O fostă elevă a Colegiului Național Liviu Rebreanu s-a hotărât să îi răsplătească pe olimpicii liceului cu premii în bani. Premiați au fost și cei mai buni elevi din fiecare clasă. În total, fosta elevă rămasă anonimă a dăruit 77 de premii celor mai buni elevi din Colegiul Național Liviu Rebreanu.
„Am fost olimpică pe vremea în care am fost elevă la CNLR. Am învățat foarte bine. Nu proveneam dintr-o familie cu o situație deosebită, uneori mi-a fost greu, dar au existat oameni care au crezut în mine și care m-au susținut. Mă aflu acum în situația în care pot dărui. Și am decis să dăruiesc ceva elevilor din liceul meu”, este mesajul transmis liceului de o fostă elevă.
Fosta elevă a colegiului, care a rămas anonimă, a răsplătit performanța elevilor din clasele IX-XII, oferind premii în bani (sume considerabile). Au fost răsplătiți elevii care au participat la etapa națională a olimpiadelor școlare și cei care au obținut cea mai mare medie din clasa lor, la finalul anului școlar 2022 – 2023.
În total, fosta elevă a oferit 77 de premii, 25 de premii pentru olimpici și 52 de premii pentru cei cu cea mai mare medie la finalul anului școlar.
„Ieri, în ultima zi de școală din acest an școlar, împreună cu doamna Adriana Cindrea, președinta Asociației Părinților REBIS (asociație care ne-a susținut în acest demers), ne-am întâlnit cu elevii premiați de absolventa noastră și le-am spus povestea plicului pe care urmează să-l primească. Un plic care conține un dar/o recompensă, dar care îi responsabilizează în același timp. Fiindcă gestul omului de departe transmite și un mesaj: atunci când vei ajunge sus, când vei fi câștigat suficient, când vei avea o carieră înfloritoare, privește spre tine, cel din liceu. Amintește-ți: te-a sprijinit cineva? Ai fi vrut să o facă? Și dacă răspunsul este afirmativ, oferă”, precizează reprezentanții colegiului, pe pagina oficială de Facebook a acestuia.
Elevii s-au bucurat de premii și au ținut să îi transmită mesaje celei care i-a recompensat. Absolventa care i-a recompensat le-a răspuns:
„Singurul meu sfat este să faceți ce simțiți, să aveți încredere în voi, să urmați domeniul care vă place cel mai mult și să deveniți cei mai buni în ceea ce faceți. Și să fiți siguri că „Liviu Rebreanu” este un start grozav!”.
Este inspirant să vedem astfel de exemple de solidaritate și recunoaștere a efortului depus de către elevi. Gestul generos al fostei eleve de la Liviu Rebreanu de a recompensa olimpicii colegiului cu premii în bani nu doar încurajează excelența academică, dar și subliniază importanța valorizării performanței în educație.