-0.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO – Maratonul Resuscitării, duminică, 11 iunie, la Teraplast Arena: Câteva motive pentru care merită să ajungi și TU

90% dintre situațiile de urgență – cum ar fi un stop cardiac, de pildă – se întâmplă acasă, la domiciliu. O asemenea victimă depinde în totalitate de familia ei, care trebuie să știe să acorde primul ajutor – a explicat dr. Tiberiu Tudor, în emisiunea „Medicină pe limba ta”. De aceea este important să participi și tu la Maratonul resuscitării, duminică, 11 iunie.

Este esențial să știm, de pildă, cum ajutăm un copil care s-a înecat cu o bomboană – pentru a evita tragedii precum cea prin care a trecut familia Teodorei, eleva de 14 ani din Cluj care s-a înecat cu o bomboană la școală și a murit după 6 zile de comă profundă.

Vorbim aici de metoda Heimlich care va fi predată la Maratonul Resuscitării. Această tehnică simplă poate rezolva obstrucția completă de cale aeriană.  E important să știm să aplicăm această manevră, pentru a salva viața pacientului. Evident, un ajutor va suna și la 112. Dacă nu aplicăm metoda Heimlich, pacientul va face stop cardiac…”, a explicat dr Tiberiu Tudor.

Cea mai frecventă cauză a stopului cardiac în afara spitalului este infarctul miocardic. Până să ajungă echipajul medical capabil să administreze șocuri electrice, victima are nevoie de compresiile toracice ale salvatorului. Astfel se asigură un flux de sânge minim necesar pentru ca celulele din organism să nu moară.

Un eveniment de anvergură are loc duminică, 11 iunie, la Bistrița: Fii pregătit. Maratonul Resuscitării Bistrița.

Cei care doresc să învețe tehnicile de resuscitare sunt așteptați la Teraplast Arena, între orele 09.00 – 21.00. 

Vor fi 14 ateliere, între care doar primul este dedicat resuscitării și durează aproximativ 30 de minute. Toate atelierele pot fi parcurse în aproape 4 ore, în funcție de disponibilitatea și interesul cursanților.

Puteți să vă petreceți întreaga zi alături de noi, de salvatori. Astfel vă putem transmite cât mai multe dintre cunoștințele noastre, într-un mod distractiv și funny. Vor fi și ateliere de joacă pentru copii. Nu vor exista momente de plictiseală”, a mai precizat dr. Tiberiu Tudor.

Participanții vor exersa pe manechine cum pot recunoaște și cum trebuie să intervină în cazul unui stop cardiorespirator sau al înecului. Ei vor efectua manevrele de resuscitare pentru cele trei categorii principale de victime: adult, copil și sugar.

Este un proiect dedicat întregii noastre comunități, adică tuturor cetățenilor din Bistrița-Năsăud. Alături de noi, în proiect se implică și Inspectoratul Școlar Județean, alături de primăriile din județ. Vor veni profesorii și elevii din tot județul pentru a fi instruiți. Pe de altă parte, vor veni și cei care deja activează ca voluntari în serviciile de urgență din primăriile județului.

Ne dorim să vină și familii cu copii, părinți, bunici…”, a mai precizat dr. Tiberiu Tudor.

Dr. Tiberiu Tudor, șeful UPU SMURD Bistrița, a explicat în emisiunea „Medicină pe limba ta” că sunt așteptate peste 5000 de persoane.

Aproape 200 de salvatori, între care 60 de instructori din alte părți ale țării – medici, asistenți și voluntari UPU-SMURD și Fundația pentru SMURD – vor susține cursurile gratuite duminică, la Maratonul Resuscitării.

Pe lângă manevrele de bază resuscitare, participanții vor învăța și despre eliberarea căilor respiratorii, poziția laterală de siguranță sau traumatisme. Vom învăța, totodată cum poate fi imobilizată o victimă fără să îi agravăm starea sau cum se imobilizează fracturile cu dispozitive improvizate, dezinfectarea rănilor sau pansamente, mituri despre situații medicale de urgență și legislația în domeniu.

Alte detalii despre Maratonul resuscitării din 11 iunie descoperiți urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, UPU-SMURD Bistrița, ISU Bistrița-Năsăud și Fundația pentru SMURD. 

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...

DELICE PAN angajează inginer tehnolog în industria alimentară. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Brutăria Delice Pan angajează inginer tehnolog în industria alimentară, iar GB Instaplan  caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. La Clinica SANOVIL Bistrița este nevoie de farmacist, asistent medical generalist și infirmieră. Oferta completă, mai jos: