0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Modificări propuse de Ministerul Educației, pentru finalizarea anului școlar. Ce mesaj au primit părinții din Bistrița

În contextul grevei generale a profesorilor, Ministerul Educației a propus ieri seară o soluție de compromis. Părinții din Bistrița au fost informați astăzi că se află în dezbatere publică un proiect care le-ar permite profesorilor să încheie mediile mai ușor.

În condiții normale, școala s-ar încheia săptămâna viitoare. Părinții din Bistrița au fost informați că s-a emis o circulară în dezbatere publică care permite încheierea mediilor cu doar 2 note.

Ministerul Educației a publicat ieri seară proiectul de modificare a Regulamentului de  Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar.

Conform proiectului, mediile ar putea fi încheiate doar cu două note la fiecare disciplină. În plus, „situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată în Consiliul Profesoral”, cum se făcea până acum.

Măsura vine pe fondul grevei generale din Educație, declanșată pe 22 mai – notează Edupedu.ro

Potrivit proiectului, la articolul 107, se introduce un nou alineat, care precizează că „în anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.

Până acum, în acest an școlar, regulamentul prevedea că numărul de calificative/note acordate elevilor să fie cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Ceea ce ar fi însemnat cel puțin 5 calificative (note) la o disciplină predată de două ori pe săptămână. 

În paralel, continuă înscrierile absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2023. Elevii de clasa a VIII-a vor fi înscriși automat, până vineri, 9 iunie, de secretariatele școlilor. Prima probă este la Limba și literatura română pe 19 iunie, potrivit calendarului în vigoare.

Calendarul ar putea fi modificat, însă, dacă greva profesorilor nu se încheie până vineri, după cum anunță autoritățile din educație și federațiile sindicale din învățământ, notează Edupedu.ro.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...