Întâmplarea și puful de plop au făcut să ajung pentru câteva zile în secția Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgență Bistrița. Pentru prima dată în 22 de ani, de când am copii. Ultima noapte petrecută în Pediatrie a fost ca un duș cu apă rece pentru mine și am înțeles de ce doamnele medic, asistente sau infirmiere nu aleargă prin secție cu zâmbetul pe buze. Nu ai cum să fii așa acolo, nu mereu. Așa că o să încerc să restabilesc adevărul în ceea ce le privește, că și eu am dat crezare tuturor mămicilor care de-a lungul anilor s-au plâns de atitudinea personalului din secție.
Înainte de toate, ce aș vrea să vă sfătuiesc este să faceți mai multe investigații copilului dacă îl suspectați de alergii. Noi am făcut anul trecut un banal test, din care a reieșit că n-are nimic copilul, doar mă-sa prinde fluturi. Nu am știut atunci de testul de sânge care se poate face pentru depistarea alergenilor, am aflat acum și vă sfătuiesc să-l faceți dacă aveți suspiciuni și testul clasic nu vă arată nimic. Pe noi, faptul că nu am știut că cea mică e alergică la puful de plop ne-a trimis câteva zile la Pediatrie. Totul a decurs impecabil, de la preluarea din Urgențe și până la internare/externare. Veți spune că s-a întâmplat așa pentru că am fost eu, Claudia Andron, și s-a alertat toată lumea. O să vă contrazic, niciodată nu obișnuiesc să-mi anunț prezența și nici să cer favoruri. Dimpotrivă. Vreau să testez pe pielea mea cum funcționează “sistemul”. În plus, din prima nu mă recunoaște mai nimeni (nu mă fardez și coafez ca pentru emisiuni în fiecare zi) și sunt tratată ca un pacient sau aparținător oarecare.
Așadar, recapitulând, nu am nimic de reproșat, totul a decurs perfect, de la îngrijiri medicale și până la curățenie (săpun, hârtie igienică, șervețele de hârtie și dezinfectant peste tot), iar mâncarea e decentă, de spital – dar cu unt de ăla bun aproape în fiecare dimineața și miere, și m-a impresionat că se oferă iaurturi și brânzeturi ale producătorilor locali, Romfulda și Carmolact.
Dar să revenim la personal și activitatea acestei secții.
Printre cadrele medicale se spune că secția Pediatrie e cea mai grea secție. Foarte puțin din personalul de acolo are o vechime de peste 20 de ani, poate zece doamne. E o secție care te uzează maxim, cu o responsabilitate uriașă și cazuri de tot felul, de la răceli grave, pneumonii și până la afecțiuni severe neurologice, intoxicații, etc. Dacă e copil, indiferent de afecțiune, aici e internat.
Dacă în secțiile de adulți, oricare ar fi ele, e o oarecare liniște, în secția Pediatrie e mereu un zumzet, un zgomot de fond. Tratamentele se administrează la intervale scurte (6, chiar 4 ore), iar plânsetele de copil fac parte din “muzica” secției.
Când nu sunt prin saloane, asistentele sunt adunate toate la masa din cabinetul lor unde scriu. Pe fișe, în calculator, scriu toate, una n-am văzut să stea la palavre și le bănuiesc că scriu mai mult ca un ziarist într-o zi întreagă. Medicul, când nu e în saloane, consultă în cabinet, scrie tratamente, cere analize, fuge iar într-un salon. E o agitație nebună acolo.
Infirmierele sunt și ele într-o continuă alergare. Dimineața la 6-7 se face curățenia mare și se dezinfectează, apoi aleargă după mic dejun, între timp aleargă să curețe pe unde s-a mai întâmplat câte o vărsătură sau te mai miri ce. Pe scurt, pe secția asta nu se stă, zi sau noapte.
Asta am văzut din prima zi.
Ultima seară însă a fost de pomină. Nu știu ce s-a întâmplat atunci, cum s-au aliniat astrele sau ce-a fost, dar vă spun că de pe la 20.00 seara au început plânsetele micilor dragoni internați, că, să ne înțelegem, toți cei 70 de copii care ocupă paturile sunt bolnavi, unul nu e acolo că putea fi tratat și acasă. Sunt bolnăviori, pe fiecare îl doare ceva sau boala îi indispune.
Din salonul în care eram auzeam parcă din fiecare colț al secției un plânset. Apoi o alergătură și o mică agitație și când să se aștearnă liniștea, începea un nou plânset, într-un alt salon. N-am putut închide un ochi. După miezul nopții, spre ora 01.00, n-am mai rezistat și am ieșit din salon pe coridor să văd ce se întâmplă.
În stânga era o doamnă asistentă care încă administra tratamente. Mă întorc spre dreapta, o altă asistentă și o infirmieră căutau ce aveau nevoie să fugă în alt salon. Am aflat că erau internați doi copii de la “casa de copii” cu mari probleme de sănătate, cazuri grave, de ATI, hrăniți prin tuburi și care trebuiau supravegheați mereu să nu se sufoce.
Un minut mai târziu, aud agitație iar dinspre coridor. O mamă cu fetița în brațe venea să i se administreze ceva, că nu se simțea bine.
Tot ceea ce vă povestesc s-a întâmplat în decurs de câteva minute (vezi FOTO), târziu după miezul nopții, când tot spitalul dormea și, teoretic, era un moment de liniște pentru bolnavi și cadre medicale. În Pediatrie însă era o agitație de nedescris pe un fundal de plânsete de copil, pe rând, din toate colțurile.
M-am uitat atunci atentă la fața asistentelor, a infirmierelor. Aveau o mină preocupată, gravă, orice giumbușluc sau glumă bună ai fi făcut nu le puteai smulge un zâmbet. Nici de complezență. Nu au timp și nu mai au nici nervi de așa ceva și fix de asta nu le arde.
Atunci mi-am promis că o să le cer scuze public pentru că și eu le-am judecat greșit, după vorbe.
Doamnele ălea sunt niște eroine. Niște eroine care da, poate au uitat să zâmbească. Își mai amintesc poate, dar rar de tot, când nu sunt înconjurate de atâția copii grav bolnavi, când nu sunt preocupate să administreze tratamentul corect, să-l scoată pe unul din criză, să-i oprească altuia voma, să curețe imediat, să schimbe patul, să-i supravegheze pe toți cei 70 de mici dragoni care ocupă mai mereu paturile secției și în timpul dintre să completeze hârtii peste hârtii peste hârtii.
Oameni buni, plânsul de copil e printre cei mai mari factori de stres din lume, indiferent că e pruncul tău sau al altuia.
Imaginați-vă cum ar fi să lucrați 8 ore înconjurați de copii bolnavi (un alt factor de stres pentru cine e chiar și minim empatic), care plâng, sau cum rezolvi o situație în care ai cinci copii care plâng de durere în același timp. Pe care îl liniștești primul? Cum faci? Îți mai arde să zâmbești?
Eu vă spun că pentru toți banii din lume nu aș putea, oricât de tare de nervi mă credeți unii, să lucrez în secția Pediatrie nicio zi. Nu mă țin nervii. Nu pot auzi atâta plânset de copil. Nu pot suporta atâta suferință de copil în jur. De asta doamnele de acolo, medici, asistente sau infirmiere sunt eroine pentru mine. Și ar trebui să fie pentru toată comunitatea.
Și cine le mai reproșează doamnelor de acolo că nu sunt joviale și zâmbitoare să se ducă voluntar pe secție o zi. Să vedem dacă mai poți schița un zâmbet după câteva ore de alergătură continuă, responsabilitate maximă, în plânsete de zeci de copii bolnavi. O educatoare sau învățătoare face cu greu față la 20 de dragoni veseli, cu chef de joacă, și tot e epuizată la sfârșitul zilei. Acasă, de multe ori suntem epuizate și cu nervii în aer dacă e doar copilul răcit și la sfârșitul zilei fix de zâmbete nu ne mai arde. Darămite să lucrezi, zi de zi, ziua sau pe tura de noapte, înconjurată de copii cu probleme de sănătate.
Vă rog eu să nu le mai judecați aspru pe doamnele de la Pediatrie, cum am făcut-o și eu. Când sunt la muncă, pe secție, sunt doar preocupate, deloc arogante sau răutăcioase, dimpotrivă. Iar mina gravă care e mai mereu pe fața lor se datorează grijii și responsabilității pe care o au în fiecare secundă. Le-am văzut și zâmbind, dar rar, poate la externări, când toată lumea e bine și fericită.
Aaaaa, și încă o chestie. Când ești acolo, pe mâna și în grija lor, nu prea ai cu cine să negociezi când e vorba de sănătatea copilului. Am încercat eu după trei zile să ne externăm, “că eram bine”. Sunt ferme și de neclintit și chiar dure când explică situația. Poate și de aici s-au mai tras, în timp, niște supărări ale mămicilor.
Mulțumiți-le că există. Și că au grijă de copiii noștri când sunt bolnavi. Că repet, la Pediatrie nu e înghesuială la angajări și nici nu s-au prea înregistrat transferuri de pe alte secții aici. E o secție de care se fuge tocmai pentru că e foarte grea.
Articol scris la sentiment (matern).
Oamenii aia sunt platiti ca sa faca ceea ce îi laudati, mi se pare normal ca sa presteze pe mii sau zeci de mii de lei în timp ce altii îsi rup spatele pe minimul pe economie.
Dar despre spaga si miserupismul din alte sectii nimic, nimic?
Salut @Citizen! Nu prea inteleg mare lucru faza cu prestatul „pe mii sau zeci de mii de lei” dar pot spune ca mama mea este angajata pe sectia de Pediatrie si cand „vine” ziua de salar, ce inseamna parte de „leafă”, nu poti situa leafa la mii de lei (asta daca te referi la sume peste 5000-6000 sau zeci de mii, cum cred unii ca se primeste in ziua de salar) deoarece ai fi surprins/surprinsa ca suma platita pe atatea ore de munca de zi sau gărzi de noapte ajung poate maxim la 4000 ron (in mana vorbim despre sumele astea). Facand un calcul intr-o luna, daca aduni cheltuieli (intretinere+ mancare + transport (colegele care vin din localitatile din apropierea Bistritei) si unii care au rate mai vechi sau copii care trebuie sa mearga la scoala (haine+rechizite+mancare in fiecare zi de scoala) vei ajunge sa spui ca „mai trebuie sa aduci si bani de acasa”, ce sa mai povestim despre ce inseamna adunat bani sa ca sa ii facem copilului o aniversare de majorat, ca acolo se bazeaza poate pe o alta tura de rate ca sa poata acel copil sa se simta bine de ziua majoratului. Legat despre „altii isi rup spatele” pe minimul pe economie, trebuie vazut si daca acel om poate trece de acest prag, daca lucreaza de 1 an pe minimul pe economie si nu a facut nimic in privinta cresterii salariale (interes de invatare, interes de avansare, chiar schimbarea locului de munca) atunci inseamna ca acesti „altii” doar atat pot sa faca. Mai este un subiect care poate altii nu il stiu, aceste doamne/domni care lucreaza aici, daca nu ar lucra sambata, duminica garzi de noapte si spor de sectie TOT minimul pe economie l-ar avea. Aceste persoane care sunt mentionate in acest articol de catre doamna Claudia, pot spune ca au pregatire, ca nu te „arunca” nimeni acolo si iti spune „stai acolo ca vei sta bine, ca doar esti la stat”, dinpotriva au cunostinte medicale care au fost nevoite/nevoiti sa le invete, ca jobul „te obliga” sa le faci, chiar daca este asistent sau infirmier, toate/toti sunt bine pregatiti. Si DA, toata lumea fuge de Pediatrie, toti o spun. Legat de intrebarea ta despre alte sectii, intr-adevar poate ar fi un alt subiect, dar totusi sa ne informam inainte de a scrie ceva. Multumesc!!!
Frumos articol, poate exagerat putin pe ici pe colo dar ok. Am fost si eu internat cu baiatul meu, de 2 ori chiar si pot sustine cele de mai sus. Am fost tratat foarte bine atat eu cat si copilul. Aveam parerea unei cunostinte destul de proasta legata de experienta ei de pe pediatrie. Cunostinta mea fiind recunoscuta a fi o persoana dificila. Cred ca daca te comporti decent si asculti ceea ce au medicii si asistentele au de spus vei fi tratat corect si cu respect. Nu mi s-a cerut si nu am oferit nici un leu pe parcursul celor 2 sederi ale mele acolo cu exceptia mesei pe care mi-am platit-o, lucru care mi se pare normal. Eu nu am fost bolnav. Cati oameni atatea pareri, cati oameni atatea caractere. Daca ai fost tratat urat poate ar fi cazul sa iti analizezi si propriul comportament. Apropo…eu nu sunt o persoana publica sau cunoscuta ca sa atribui functiei mele amabilitatea cu care am fost tratat.