1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Federația Română de Automobilism acuză grupul de amatori de off-road din Austria că încalcă legea

Federația Română de Automobilism a făcut o sesizare la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în care susține că grupul de amatori de off-road din Austria care se află zilele acestea în munții din județul nostru încalcă prevederile legale. Sesizată a fost și Poliția, care însă n-a găsit nimic neînregulă la cei verificați.

Potrivit sesizării trimise de Federația Română de Automobilism Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, grupul de off-roadiști din Austria, care zilele acestea se află în munții din județul nostru ar încălca prevederile legale.

Potrivit federației, două societăți, una cu sediul în Austria și alta cu sediul în Timișoara, organizează în zonele protejate și în păduri evenimente care circumscriu competițiilor de off-road, sub titulatura de „evenimente turistice”, fără a deține un aviz din partea federației, care ar fi singura structură sportivă de interes național autorizată să reglementeze și organizeze activitatea de automobilism sportiv.

Evenimentul la care ar lua parte austriecii ar purta numele „SuperKarpata Trophy”:

„Contentul de marketing care prezintă mașini modificate, în sensul că toate au ca rollcage extern sau intern, trolii, snorkel, bare de metal, pentru a face față competițiilor off-road. Competiția este trecută într-un calendar, destinat doar „offroad racing”, împreună cu alte prestigioase competiții din Europa, astfel se conturează premisele încălcării legii naționale, iar pe această cale, vă rugăm în mod respectuos să binevoiți să luați toate măsurile necesare, în vederea reintrării în legalitate”, se arată în sesizarea trimisă de federație, Consiliului Județean.

Vă reamintim că peste 50 de autoturisme de teren, pregătite pentru off-road au fost văzute la Lac Sigmir zilele acestea. Se pare că grupul a venit din Austria și intenționează să meargă cu mașinile în Munții Rodnei.

Și Poliția a fost sesizată în acest caz, însă agenții ajunși la fața locului n-au constatat vreo ilegalitate, în urma verificărilor.

Mai multe detalii mai jos:

FOTO: Au venit din Austria să se dea cu mașinile de teren în munții din Bistrița-Năsăud. Au la dispoziție inclusiv un elicopter

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...