-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Stația de asfalt a Primăriei Bistrița a primit autorizație de la Agenția de Mediu BN. CUM motivează instituția:

Garda de Mediu BN a amendat Primăria Bistrița și a obligat-o să demoleze stația de asfalt. „Detronarea” lui Grațian a dus însă la obținerea autorizației de mediu pentru stație. Aceasta va fi pusă în funcțiune în curând, conform declarațiilor primarului.

„Epopeea stației de asfalt” a început în toamna anului 2021. Primarul Ioan Turc anunța pe atunci că municipalitatea va achiziționa o stație de asfalt pe care o va folosi, din primăvara lui 2022.

Ioan Turc: Din primăvară, asfaltăm așa cum trebuie!

Însă în vara lui 2022, stația nu doar că nu fusese folosită pentru lucrări de asfaltare, dar nici nu avea aviz de funcționare de la Agenția de Mediu BN.

SURPRIZĂ! Noua stație de asfalt a municipiului NU are nici avizele necesare de la Mediu

Municipalitatea a fost acuzată și că a ridicat noua stație de asfalt fără a avea aviz de construire. Totuși, într-un răspuns dat redacției Bistrițeanul.ro, reprezentanții Primăriei Bistrița au explicat că NU este nevoie de o astfel de autorizație.

Primăria Bistrița: Stația de asfalt nu are nevoie de autorizație de construire

În tot acest timp, și locatarii de pe strada Doctor Victor Babeș au făcut presiuni, solicitând documente oficiale de la Primăria Bistrița, Agenția de mediu și Garda de Mediu BN. Aceștia au cerut autorităților să nu permită funcționarea stației de asfalt la „100 de metri de casele lor”, din cauza poluării care va urma.

Comisarii Gărzii de Mediu BN au verificat cele transmise de cetățeni și informațiile apărute în presă, amendând Primăria Bistrița. Ba mai mult, a cerut demolarea stației de asfalt.

Garda de Mediu a amendat Primăria Bistrița și i-a cerut să desființeze noua stație de asfalt

La scurt timp după informarea de amendare, primarul anunța încrezător că stația va funcționa.

Am avut o întâlnire la care a participat și vicepreședintele Agenției Naționale de Mediu, directorul Agenției Județene de Mediu și colegi din primărie. Avem o singură soluție. Doar UNA: Intrarea în legalitate. Autorizarea stației existente. Avem cadru legal. În acest moment suntem pe procedură cu Ageția Județeană pentru Protecția Mediului. Cred că voi fi în măsură, într-un termen scurt, să vă dau vestea așteptată. Și anume, că stația de asfalt poate funcționa. Și nu doar tehnic. Dar trebuie și să intrăm în legalitate.

În ce privește amenda, ea a fost contestată. În situația în care intrăm în legalitate, categoric că vom avea câștig de cauză și în instanță. Adică instanța nu poate reține în sarcina Primăriei Bistrița plata amenzii în condițiile în care motivul pentru care a fost dată sancțiunea, dispare!”, a declarat Ioan Turc, aici:

Ioan Turc: Amenda dată de Agenția de Mediu pentru stația de asfalt are șanse să fie anulată

Imediat după vizita vicepreședintelui Agenției Naționale de Mediu, comisarul șef al Gărzii de mediu BN – cel care aplicase amenda Primăriei Bistrița, a fost demis din funcția de conducere.

Surse Bistrițeanul.ro spun că tocmai amenda dată pentru stația de asfalt a stat la baza acestei decizii.

Cad capete după amenda pentru stația de asfalt. Grațian Alexandru Morariu (Garda de Mediu), schimbat din funcție

În ședința de Consiliu Local de la finalul lunii martie, primarul Ioan Turc anunța că stația de asfalt nu e funcțională, neexistând emis acord al Agenției de Mediu.

Stația de asfalt, în continuare nefuncțională! Primarul Ioan Turc avansează un nou „termen”

În ședința de Consiliu Local din 27 aprilie 2023, primarul Ioan Turc a fost din nou întrebat de stația de asfalt. Acesta a explicat că în curând va deveni funcțională, urmând să anunțe exact momentul în care se va folosi mixtură asfaltică produsă de propria stație a municipalității.

În 28 aprilie 2023, Agenția de Mediu BN revizuiește Autorizația și APROBĂ funcționarea stației de asfalt.

Printre motivele enumerate de Agenția de Mediu pentru care a reanalizat solicitarea de autorizare, și a DAT, într-un final acordul, se numără și

ELIBERAREA AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE – emisă în 17 februarie 2023, după ce în august 2022, primarul susține, OFICIAL, că NU este nevoie de așa ceva:

Ba mai mult, autorizația de mediu este valabilă pe perioada celor 5 ani. Atât cât e valabilă și AUTORIZAȚIA DE CONSTRUIRE emisă.

Locatarii de pe strada Dr. Victor Babeș sunt revoltați:

Cum să dai Autorizare revizuită când se cere demolarea stației în baza legii, deoarece Primăria nu a respectat legea? Ba mai are și amendă și un proces pe rol ?!?!

Mai mult, după vizita celor de la Agenția Națională de Mediu, Turc contestă amenda, Agenția e mediu dă aviz, iar Judecătoria Bistrița ne respinge apelul făcut de locuitorii de pe strada Babeș, în procesul dintre DSP Bistrița, Garda Națională de Mediu și Garda de mediu BN ?

Păi cum se pot face toate astea ?!?!”, au transmis reporterilor Bistrițeanul.ro, revoltați, locatarii de pe strada Doctor Victor Babeș.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Cârcotașul din mine mai are o întrebare, acum că am văzut detaliile tehnice ale stației. Rezervorul de bitum are 3000 litri (aproximăm 3 tone, deși emulsia are densitatea puțin mai mare de 1 litru/dmc). Asfaltul rutier are în compoziție aproximativ 6% bitum, deci un plin de bitum ajunge pentru aproximativ 50 tone de asfalt. Tehnic, degeaba se laudă primarul că stația lui face 80t pe oră, că nu e așa. Face in cel mai fericit caz 50 tone, după care se oprește că trebuie realimentat rezervorul cu bitum.
    Și totuși, suntem trecuți de jumătatea lunii mai, și tot nu a ieșit prima basculă cu asfalt din stație…

  2. „România te iubesc” – editia din 14 mai este edificatoare despre modul în care se pișă institutiile statului asta esuat peste capetele contribuabililor de rând,
    Un stat mafiot care nu da doi bani pe DREPTUL cetatenilor la VIATA.

  3. Din normele Ordinului ministrului sanatatiio statie de asfalt parca trebuie sa aibă minim300 m fata de locuințe.
    Oare se respecta?
    De ce nu a fost montata in parcul industrial nu în mijlocul orașului?
    Intrebare?
    Cine a spus că nu trebuie autorizație?
    I-ați dat afara pe specialiști?

  4. Stația de asfalt a fost și înaimte acolo în acea zonă Industrială de la periferia oarașul deci nu văd care este problema să nu fie repornită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...