Fotbal juvenil: Copiii de la Maieru, vicecampionii Cupei Satelor!

Copiii echipei de fotbal din Comuna Maieru au reușit, anul acesta, o performanță notabilă în fotbalul juvenil. Au jucat finala Cupei Satelor și au ieșit vicecampioni!

Turneul final al Cupei Satelor, ediția 2022-2023, s-a disputat în acest an între 11-14 mai, în localitatea Baia de Fier din județul Gorj. Competiția națională U13 este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă doar satele și comunele din România.

Echipa antrenată de Alexandru Boldiș s-a calificat la Turneul Final, un loc select cu opt echipe din țară care reprezintă câte o localitate rurală.

„Copiii sunt din localitatea Maieru, acolo unde eu activez ca și antrenor pentru clubul Galactic Junior Bistrița. Avem o secție formată acolo în mediul rural, pentru că clubul este din Bistrița, din oraș. Eu am jucat fotbal aici, în Maieru și sunt dintr-o localitate apropiată, din Rodna. Din acest motiv eu împreună cu președintele clubului, Adi Gălățean, am format o secție aici, la Maieru, și în comuna Șant, situată lângă Maieru. Probabil o știți de anul trecut, când ne-am calificat la Cupa Satelor și am luat locul 3 la turneul final. Deci cunoaștem competiția și copiii sunt din Maieru și Anieș, un sat mai mic care aparține tot de Maieru.

Din lotul total de copii avem opt legitimați la clubul nostru și patru la un alt club, la Ardealul, acolo unde sunt pregătiți de un coleg. Din lotul total de copii avem doar patru copii de 2010, anul care ar trebui să fie copiii, anul maximal, și restul sunt mai mici. Avem din 2011 și doi chiar din 2012. Cu toate acestea, atât Banga, cât și Ștefoi au avut evoluții foarte bune la etapa de la Bihor, marcând golurile care ne-au calificat la faza națională”, a spus Alexandru Boldiș, antrenorul copiilor de la Maieru, pentru FRF.

GRUPA A

LOC ECHIPĂ MECIURI VICTORII EGALURI ÎNFRÂNGERI GOLAVERAJ PUNCTE
1. Dumbrăvița 3 2 1 0 6-0 7
2. Maieru 3 1 2 0 4-2 5
3. Cumpăna 3 0 2 1 1-5 2
4. Ruginoasa 3 0 1 2 1-5 1

 

GRUPA B

LOC ECHIPĂ MECIURI VICTORII EGALURI ÎNFRÂNGERI GOLAVERAJ PUNCTE
1. Livezile 3 3 0 0 7-0 9
2. Bucșani 3 2 0 1 4-1 6
3. Mârșani 3 1 0 2 2-4 3
4. Băneasa 3 0 0 3 0-8 0

Clasamentul echipelor ajunse la Turneul Final al Cupei Satelor, 2022-2023:

  1. UAT Dumbrăvița (Timiș)
  2. UAT Maieru (Bistrița-Năsăud)
  3. UAT Livezile (Alba)
  4. UAT Bucșani (Dâmbovița)
  5. UAT Mârșani (Dolj)
  6. UAT Cumpăna (Constanța)
  7. UAT Ruginoasa (Iași)
  8. UAT Băneasa (Giurgiu)

UAT Maieru a jucat finala duminică, 14 mai, de la ora 11:30, cu UAT Dumbrăvița din județul Timiș. Dumbrăvița este câștigătoarea Cupei de anul trecut și își menține supremația în competiție. Meciul de finală a fost câștigat cu 2-0, în defavoarea măierenilor.

Galeria, părinții și fanii i-au așteptat pe vicecampioni în aproprierea Primăriei din Maieru pentru a-i felicita.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: