-1.6 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Nucul pe care vrea să-l taie Primăria Bistrița este protejat de lege! În ce condiții ar putea să se atingă de el:

Municipalitatea vrea să taie un nuc amplasat în apropierea Bisericii Evanghelice, pentru ca monumentul să dea bine în poze la sfințirea de luna aceasta. Nucii pot fi tăiați doar în anumite condiții, fiind specie protejată de lege. Deocamdată Comisia de Avizare a Tăierii de Arbori și-a dat acordul pentru tăierea a doar doi arbori.

După cum arăta Bistrițeanul.ro la finalul lunii trecute, Primăria Bistrița vrea să taie 19 copaci situați în jurul sau apropierea Bisericii Evanghelice. Unul dintre motive ar fi sfințirea monumentului și punerea sa în valoare cu această ocazie.

Deocamdată, Comisia de Avizare a Tăierii de Arbori și-a dat acordul pentru tăierea a doar doi arbori din cei 19.  Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Primarul Ioan Turc vrea să taie castanii din jurul Bisericii Evenghelice

Printre cei 19 arbori pe care dorea Primăria Bistrița să-i pună la pământ se numărau și mai mulți castani de peste 100 de ani, dar și un nuc. Această specie, însă, poate fi tăiată doar în anumite condiții, întrucât este protejată de lege.

Pentru a tăia nuci ai nevoie de o autorizație specială de la Direcția Județeană pentru Agricultură. Dacă tai un nuc fără autorizație riști o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.

Potrivit Legii Pomiculturii, poți primi autorizație pentru a tăia un nuc doar dacă acesta este îmbătrânit și are ramuri uscate în proporție de 60% din coroană; sunt amplasați într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes național sau local sau sunt amplasați pe aliniamentele drumurilor naționale și se pune în pericol siguranța circulației rutiere.

Dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, Direcțiile Județene pentru Agricultură vor recomanda cel mult toaletarea pomilor.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. Mai bine ar da jos cuiburile de ciori de pe Independentei, ti-e frica sa treci pe alee sa nu-ti cada ceva in cap, bancile sunt pline de rahati de cioara, sa se puna primarul pe ele sa vada dc poate sta linistit

  2. Da unde sunteți nea Bălănele, Tețculei și Ciobănele? Mă așteptam să vă văd acolo legați cu lanțuri de copacii aia! Da ce s-a întâmplat de v-ați muiat așa??!! Ori s-a scurs din voi chiar așa până la ultima picătură de ecologie și civism de mediu??

  3. Acest derbedeu de turc continua tradiția malefica crețu în chestiunea taierilor de arbori? Sa se taie pe el de ignat în sala primăriei, cu uiuiu la camera, ca și don uiuiu avea ideile astea ca de ce cresc copacii în natura, să-i facem arbuști, să-i tăiem în cultura. Niște pigmei mintali.

    • Îs de acord cu tine! Da mai bine să se taie el împrejur! Dacă tot vrea să taie ceva! Arborii să ii lase acolo unde sunt! Până nu se supără nea Bălănel pe el!

  4. Apropos de preotul krauss și casa parohială – știați ca se vorbește în oraș anume cum cu prilejul unor lucrări la ea au fost descoperite fragmente de frescă și popa în loc sa anunțe arheologii și muzeul ca să evalueze ce e acolo a acoperit fresca cu rigips? Cei care au făcut lucrările au povestit asta mai departe… Ce-ar fi ca autoritățile sa sfințească casa parohială, care e monument istoric, cu o percheziție la singe? Undeva, la parter, sub rigips vor găsi ceva.

  5. Tetcu din mare ecologist a devenit mare drujbist, cât a fost Crețu primar striga NU TAIATI COPACII iar alaturi de Balan erau ONG-istul sef al Bistriței.
    Acum cu Turc primar Tetcu a fost pus director adjunct la Directia Servicii Publice din Primarie cu un concurs cel puțin dubios, dacă nu chiar cu iz de DNA, cu un salariu de peste 10.000 lei lunar. Bălan tace și el…motivele o sa le vedem mai încolo probabil. Dar e frumosa ipocrizia asta în care angajezi ONG-ismul în scopuri politice….rușinos de-a dreptul!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...