Și-a prăduit fondul de vânătoare pe care trebuia să-l păzească! Un paznic din Șanț a fost prins cu doi mistreți

Un paznic de vânătoare din Șanț a fost prins cu doi mistreți care au fost braconați chiar în fondul de vânătoare pe care trebuia să-l păzească. Bărbatul a fost ajutat de un tânăr din localitate.

Paznicul de vânătoare a fost prins de polițiștii din Sîngeorz-Băi, însoțiți de reprezentanții unei societăți cinegetice din Valea Mare. Bărbatul de 39 de ani, care era însoțit de un tânăr de 28 de ani au fost prinși în timp ce transportau doi mistreți.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că cei doi nu au avut eliberată autorizația de vânătoare de către gestionarul fondului de vânătoare, iar cele două exemplare ar proveni dintr-o acțiune de braconaj”, informează reprezentanții IPJ BN.

Cei doi sunt cercetați pentru braconaj, uz de armă fără drept și transportul vânatului, dobândit prin braconaj. Polițiștii au disponibilizat o armă de vânătoare deținută legal, patru cartușe, trei tuburi cartuș, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, o chemătoare pentru animale sălbatice, o autoutilitară folosită pentru braconaș și cadavrele celor doi mistreți.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: