„Cancerele de pancreas sunt dificil de tratat, din multe motive, și au încă un prognistic foarte sever. Chirurgia rămâne până în acest moment un pilon principal în tratamentul cancerului de pancreas, când acestea nu sunt răspândite în tot organismul”, a admis chirurgul Sever Moldovan.
Invitat la emisiunea Medicină pe limba ta, chirurgul Sever Moldovan a vorbit, între altele, despre cancerul la pancreas. Acesta a subliniat că, din fericire, ceea ce era considerat fără soluție terapeutică chirurgicală în urmă cu 20 de ani – astăzi nu mai este așa. Chirurgia pancreatică a evoluat foarte mult. Iar chirurgii din Bistrița participă permanent la stagii de pregătire și formare în marile centre universitare din lume.
Pancreatita apare în urma unor inflamații repetate și a unor predispoziții ale pacienților. Cei care au hiperlipidemie congenitală sunt mai predispuși să facă pancreatită. Pot să facă pancreatită și cei care au calculi biliari de dimensiune mică sau cei care abuzează de alcool – a explicat chirurgul Sever Moldovan. Dacă puseele se repetă, pancreatita devine cronică.
Cele mai frecvente intervenții chirurgicale se fac pentru tumorile benigne sau maligne. „Cel mai des ni se întâmplă să facem intervenții pe pancreas pentru aceste leziuni tumorale”, a precizat dr. Sever Moldovan.
„Se întâmplă rar să recurgem la operații pe pancreas fără să existe o tumoră acolo. Înainte se făceau operații pentru anumite forme grave de pancreatită, când o parte din pancreas se suprainfecta. Încă mai facem asemenea intervenții chirurgicale, dar mai rar. Din punct de vedere istoric, când erau necroze din acestea pancreatice, trebuia să intervenim și să extragem necrozele, ca să aibă o șansă pacientul să poată eradica infecția ulterior cu un tratament intensiv. De multe ori rămeau porțiuni largi deschise din sistemul canalar al pancreasului, după extragerea acestor necroze.
Lichidul pancreatic, cât mai rămânea el dintr-un pancreas profund deteriorat, se scurgea în exterior pe drenaje. Aveam atunci de tratat aceste fistule pancreatice. Sucul pancreatic își digeră și producătorul, ca pe carnea din tubul digestiv… Dacă el scapă în afara canalelor căptușite cu celule care rezistă la acțiunea lui corozivă – sucul pancreatic începe și digeră structurile pacientului… De aici și gravitatea unor forme de pacreatite. Am putea folosi în asemenea cazuri sintagma pacientul se autodigeră. Evoluția radiologiei intervenționale, a tratamentului și a diagnosticului precoce îmbunătățit prin accesibilitatea tomografiei computerizate – toate fac să se evite un asemenea dezastru”, a mai explicat dr. Sever Moldovan.
Pancreatitele pot să se vindece cu anumite sechele, cu niște cavități umplute cu lichid pancreatic ce pot cauza dureri. Sau pot duce la compresia structurilor învecinate, cum ar fi vasele sangvine.
Alte detalii despre tratamentul cancerului pancreatic descoperiți urmărind întreaga emisiune, mai jos: