0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO: Prima probă a Olimpiadei naționale de Limba Germană, desfășurată azi, la Bistrița

Peste 200 de elevi din întreaga țară au susținut în această dimineață, la Colegiul „Liviu Rebreanu” prima probă scrisă la Olimpiada națională de Limba Germană.

Deschiderea festivă a Olimpiadei naționale de Limba Germană a avut loc ieri, în amfiteatrul Extensiei Bistrița a Universității Babeș-Bolyai. Au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prof. Camelia Tabără, dar și preotul paroh al Bisericii Evanghelice, Johann Dieter Krauss.

Elevii calificați la olimpiadă, reprezentanții Ministerului Educației dar și reprezentanți ai Institutului Goethe la București au avut parte și de un program artistic, susținut de profesorii Liceului de Muzică „Tudor Jarda”. 

Începând de mâine, timp de trei zile, olimpicii vor avea de pregătit și de susținut proba practică. Elevii calificați la Olimpiada în Limba Germană vor avea de realizat un proiect. Fie pe marginea unei cărți primite de la Institutul Goethe, fie pe marginea unui citat – elevii vor avea de interpretat cât mai original tema. Pot să realizeze un document powerpoint sau chiar o scenetă, a explicat prof. Elena Cîmpan, inspector școlar de Limbi Străine.

Prezentarea proiectelor va avea loc tot în amfiteatrul Universității Babeș-Bolyai Extensia Bistrița, sâmbătă, 22 aprilie.

Duminică, 23 aprilie, între orele 9:00-12:00 va avea loc festivitatea de premiere, în sala de conferințe a Hotelului „Metropolis”.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ar fi bine de amintit si faptul ca in toate cuvantarile de la tribuna s-a mentionat importanta limbii germane si avantajele pe care le au cei care o studiaza, insa nimeni nu a avut curajul sa spuna ca daca, in calitate de parinte, faci demersuri sa se mai infiinteze o clasa de germana intensiv sau limba moderna sau bilingv, primesti din partea inspectorului general un raspuns naucitor: “nici sa nu visezi asa ceva”. Vorbim de fostul inspector general. Fostei directoare generale de la CNLR, daca i-ai adus la cunostinta niste abuzuri ale unui cadru didactic, i s-a parut normal sa sugereze sa iti iei copilul de la singura clasa de germana, sa il muti la scoala privata, daca doresti sa acumuleze cunostintele necesare, conform varstei si programei.
    Nu prea avem curaj sa spunem ca din cauza unui cadru didactic, dintr-o clasa de germana au plecat 5 copii, unii etnici si unii proaspat mutati din Germania.
    Dupa atatea vorbe frumoase prilejuite de organizarea la Bistrita a olimpiadei nationale, unii am aprecia efortul crearii inca unei clase de germana intensiv sau bilingv, macar din clasa a 5a, pt a le da copiilor nostri acea sansa sa fie apreciati la adevarata lor valoare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...