6.7 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

FOTO/VIDEO: Hristos a Înviat ! Mii de bistriţeni, în stradă, la slujba specială de Înviere

Bistrițenii au ieșit din nou astă-seară în stradă, pentru a participa, ca în fiecare an, la slujba de Înviere. Mii de persoane au umplut intersecțiile și trotuarele din preajma bisericilor. Slujbă religioasă emoționantă, și în curtea Spitalului Județean de Urgență, unde s-a bătut toaca.

Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății – Sfintele Paști – i-a scos în stradă pe bistrițeni. Mii de persoane au umplut străzile și intersecțiile orașului.

Cu lumânări și candele în mâini, însoțiți de copii, prieteni sau părinți – bistrițenii au retrăit în această noapte miracolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

O ceremonie emoționantă s-a desfășurat și în curtea Spitalului Clinic de Urgență Bistrița.

Asistente, medici de gardă, pacienți sau bistrițeni care locuiesc în apropiere au participat și aici la slujba specială a Învierii. 

Cu putin timp înainte de miezul nopții, preotul își aprinde lumânarea de deasupra sfintei mese. Cu această lumânare frumos împodobită iese spre credincioșii de afară. Preotul înalță lumânarea deasupra capului și rostește cu glas solemn – Veniți de luați lumină!

De la lumânarea preotului, credincioșii iau lumină și o transmit unul celuilalt, într-un ritual mereu emoţionant. 

Slujba religioasă din exterior presupune și înconjurarea bisericii de trei ori, acolo unde spațiul o permite. Tot afară se citește din Evanghelia după Matei care descrie scena Învierii, felul în care a fost descoperit mormântul gol și cuvintele Îngerului. „Duceți-vă degrabă și spuneți ucenicilor Săi că S-a sculat din morți și iată va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo îl veți vedea…

Totul se încheie cu tulburătorul imn intonat de preoți, la unison cu credincioșii:

Hristos a Înviat din morți

Cu moartea pe moarte călcând,

Și celor din morminte

Viață dăruindu-le...”

În sunet de clopote, după ce au oferit lumina credincioșilor de afară, preoții se întorc în biserică, pentru a așeza pe Sfânta masă – Sfânta Evanghelie și Crucea. În biserică slujba specială de Înviere continuă cu Canonul Învierii.

Ziua învierii, popoare, să ne luminăm!

Paștile Domnului, Paștile!

Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință.

Hristos a înviat din morți !

Să ne curățim simțirile și să-l vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a învierii.

Și, cântându-i cântece de biruință, luminat să-L auzim spunând: Bucurați-vă! Hristos a înviat din morți. Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută. Căci a înviat Hristos, Veselia cea veșnică…!”, se mai cântă în noaptea de Înviere.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. ASTA VA PLACE VOUA -POZE -OMENIRE POPI- SI CA SANTETI -CREDINCIOSI -ADEVARUL ESTE ALTUL -BN. NU ESTE VATICAN -ARATA URAT PE STRAZI -SPITALE – POPULATIA -MULTA NU MAI AUZI SI ANTALEGI NIMIC .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: