O sanie de vară ar urma să-i ia locul pârtiei de pe Dealul Cocoș. ”E privită cu reticență pentru că e comparată cu eșecul pârtiei. Dar vă spun că sania pe care noi vrem să o amenajăm va avea cel mai lung traseu din țară!”
Aproape 9 milioane de euro vor ”merge” anul acesta în investiții pe Dealul Cocoș. Șase milioane de euro ar costa sania de vară care ar urma să-i ia locul pârtiei de schi.
În cadrul unei emisiuni la As-TV, primarul a explicat că sania de vară va fi un succes. Mai mult, va fi sania cu cel mai lung traseu din țară.
”Sania de vară a fost primită cu reticență pentru că sania de iarnă sau pârtia de schi e un insucces flagrant. NU trebuie asociată ideea de a construi o sanie de vară cu eșecul pârtiei de schi. E o mare eroare să le iei pachet. O sanie de vară nu e meteosensibilă. NU depinde de starea vremii. De aceea, peste tot în Europa su în România, unde există amenajată sanie de vară, succesul acestui tip de relaxare, distracție este asigurat! Dacă veți merge la Toplița, veți găsi numeroși bistrițeni care merg acolo pentru a se bucura de senzația pe care o sanie de vară o oferă.
Și discutăm despre o investiție privată, și discutăm despre un traseu foarte scut. Sania de vară pe care noi vrem să o amenajăm va avea cel mai lung traseu din țară. Deocamdată. Dar ce e important e că Nu ne propunem să realizăpm aceasstă investiție cu bani din bugetul local. Sau cu marea pondere a banilor pe care o sanie de vară îi presupune ar urma să fie asigurați de societatea care ar urma să asigure echipamente și să le monteze .
Vrem să mergem pe o soluție extrem de avantajoasă pentru bugetul orașului. Cum ar urma să meargă ratele, automat întinse pe mai mulți ani, tocmai din veniturile pe care această sanie de vară ar urma să le aducă.
Practic, o astfel de investiție, pe lângă ceea ce deja avem, ar descrie un areal pentru petrecerea timpului liber de o mare atractivitate” a declarat Ioan Turc.
Odată cu realizarea saniei de vară și a bazinului olimpic, primarul e de părere că în zona Dealului Cocoș ar putea fi ridicate chiar hoteluri sau pensiuni.
Ioan Turc: Pe Dealul Cocoș vor putea fi ridicate hoteluri, pensiuni, cafenele, fast-food-uri
Va fi un altfel de esec! … nu trebuie comparat cu primul.
„O sanie de vară nu e meteosensibilă.” – cel mai fain e sa te dai pe sanie cand ploua, sau iarna cand e frig. :))))
Poate-l pune pe Trenuletul Thomas sa circule pe sanie …
Este o idee bună. Am fost și am văzut și simțit pe pielea mea ce frumos este să te dai cu sania de”vară” care o poți folosi chiar în orice anotimp cu zile însorite.Este chiar frumos…Adrenalină și viteză😆🤣🙋♂️
Eșecul partiei este un esec administrativ, atunci când habarnisti se o ocupa de ceva ce nu înțeleg, de la doamna șefa….pana la ginerica, șeful de pârtie!!! Ca de altfel Schulerwald un proiect superb, prost administrat, aleei necurățate, copaci căzuți, șanțuri colectate….Trenulețul Thomas, o idee buna, făcută praf de incompetenta celor care îl administrau și care au crezut ca sunt mai presus de lege….șantiere în toată Bistrita fără început și fără final, fără ca cineva sa supravegheze lucrările din partea primărie…. INCOMPETENTA NE COSTA DIN PACATE PE NOI SINGURI PLATITORI DE TAXE SI IMPOZITE!!!
Primarul poet! Nu doar că și-a angajat consilieri-menestreli să îi cânte ode, face el însuși versuri! O câtă veselie! Dar din fericire va fi de scurtă durată! Se apropie cu pași repezi scadența!