-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Experiențe de învățare inedite, pentru elevii și profesorii Liceului Agricol din Bistrița

Echipa Liceului Tehnologic Agricol Bistrița a câștigat un proiect în cadrul apelului de proiecte Agricultura 4.0 / Programul „Mândru să fiu fermier”, implementat de Fundația World Vision România în parteneriat cu BNP Paribas Leasing Solutions.

Tehnologie și inovare pentru un agribusiness de succes” este proiectul propus de echipa Liceului Tehnologic Agricol Bistrița. Proiectul declarat câștigător presupune o serie de activități finanțate prin Granturile Agricultura 4.0. 

Cei de la Liceul Agricol Bistrița vor putea adopta pachetul educațional „Călătorie spre anul 2050”. Totodată, ei vor organiza vizite de studiu la ferme tehnologizate din România. Astfel, elevii din Bistrița vor avea acces la cunoștințe noi despre Agricultura 4.0.

Proiectul presupune și achiziționarea de echipamente și aparatură pentru experimente și demonstrații. 

În completare la grantul oferit, finanțatorul va acoperi costurile de participare pentru un număr de 2-3 elevi și un profesor de specialitate la un Atelier Agricultura 4.0. Acesta va fi organizat în perioada de implementare a proiectului.

Activitățile proiectului se vor desfășura în perioada martie – iunie 2023 și presupun două vizite de studiu.

Activitățile proiectului vor începe în luna martie cu selecția grupului țintă, pregătirea vizitelor, lecții derulate în clasă despre Agricultura 4.0 și Agricultura durabilă. Proiectul se va finaliza cu vizite de studiu pentru 15 elevi de la calificarea profesionala Horticultor și Lucrător în agroturism. Vizitele de studiu se vor efectua în perioada în care elevii se află în săptamâna de stagiu pregătire practică”, au transmis cei de la Liceul Agricol Bistrița. 

O primă vizită de studiu este focalizată pe Producția de legume organice-agribusiness de succes.

Elevii și profesorii din Bistrița vor vizita „COLINA FARMS” – Fermă organică de legume din Vultureni, județul Cluj. Ferma reprezintă un model de business realist și sustenabil. Acest lucru va determina creșterea motivației elevilor de a deveni fermieri, ținând cont de resursele pe care ei le au – consideră profesorii Liceului Agricol din Bistrița.

Cea de-a doua vizită de studiu a fost programată la Staţiunea Didactică Experimentală „Ferma Cojocna”, USAMV CJ.

Din echipa de proiect fac parte

  • Director prof. Claudiu Șular – responsabil proiect
  • Prof. Lucia Homei – specializarea Agricultură-Horticultură, responsabil cu formarea profesională
  • Prof. Carmen Platon Lacatiș, specializarea Agricultură-Horticultură, responsabil cu formarea profesională
  • Prof. Carmen Viorica Nogy, specializarea Agricultură-Horticultură, responsabil cu formarea profesională
  • Prof. Elena Mora, specializarea Ingineria Mediului Agricol, coordonator proiecte-programe educative școlare și extrașcolare – responsabil cu diseminarea și scrierea proiectului
  • Contabil Marina Paula Tetean, responsabil financiar

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...