… dar într-un fel ne întâlnim dimineața în zona în care ceața ne dezvăluie viața. Adică în pasajul Funarilor din Bistrița, pe 1 martie… când oamenii se îndreaptă apatici spre muncă iar soarele clipește stingher ca un ban auriu…
1 martie s-a prăbușit peste Bistrița – nu ca un bolovan – ci ca un misterios abur lipicios.
Ceața a învăluit dramatic copacii, figurinele păpuși, clădirile morocănoase și mașinile grăbite. Încă de la primele ore ale dimineții, secretele mișunau gata să izbucnească la fiecare colț de stradă.
S-a nimerit să ne trezim pe neașteptate între zidurile pasajului Funarilor din Bistrița. Primul din seria celor 22 de pasaje care scurtează drumurile orașului, încercând să fenteze (zadarnic!) timpul. Și odată treziți acolo, nu am avut decât să acceptăm resemnați și această stranie înfățișare: turnul Bisericii Evanghelice – simbolul orașului, cum ar veni – pândea de după ceață. Cu soarele alături – martor stingher ca un ban auriu. Ignorat și nesocotit: admirând acoperișuri, într-o asemenea surprinzătoare zi de 1 martie.
…și într-un fel ne întâlnim iar dimineața pe fond sentimental în zona în care ceața ne dezvăluie viața… deprimat de atâtea crime împreună cu tine…