0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Credincioșii din Bistrița, invitați la un pelerinaj în Țara Sfântă: Cum se fac înscrierile, care sunt costurile

Centrul de Pelerinaje Renașterea (din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului) organizează între 27 aprilie – 04 mai 2023 un pelerinaj în Țara Sfântă. Cel care va însoți grupul de pelerini este preotul dr. Emanuel Vidican.

Un pelerinaj în Țara Sfântă – Israel și Iordania – este un memorial vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea și lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni și prin oameni.

Pelerinajul se face pentru a intensifica rugăciunea și viața spirituală. Este, în general, un act spiritual de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. Ca atare, pelerinajul este și un act de asceză sau nevoință și o ofrandă de recunoștință.

Pelerinajul cuprinde și un act de pocăință pentru păcate, fiind completat cu mărturisirea păcatelor și cu rugăciuni de iertare pentru mântuirea sufletului.

El poate fi motivat și de o dorință puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importantă sau a primi vindecarea de o boală trupească sau sufletească”, arată organizatorii.

Cei care doresc să se înscrie la Pelerinajul în Țara Sfântă o pot face la telefon 0745.500.285 (sms, WhatsApp, Facebook).

Pelerinajul în Israel și Iordania se va desfășura după următorul program:

JOI, 27 aprilie 2023

  • Prezența obligatorie la ora 09.00 dimineața, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca.
  • DECOLARE din Cluj-Napoca la ora 11.00 și aterizare la Tel-Aviv la ora 14.00.
  • Cana Galileii – vizitarea bisericii unde a avut loc prima minune a Domnului Hristos – transformarea apei în vin. Cazare şi cină în Tiberias / Nazaret.

VINERI, 28 aprilie:

  • Mic dejun. Deplasare la Muntele Tabor. Vizitarea Bisericii Ortodoxe ridicată pe locul unde s-a petrecut Schimbarea la Faţă a Domnului.
  • Nazaret, vizitarea Bisericii Catolice Buna Vestire, ridicată pe locul casei Sf. Ioachim şi Ana şi a Bisericii Ortodoxe Sf. Gavriil, ridicată pe locul izvorului Sfintei Fecioare Maria.
  • Capernaum – supranumit „Oraşul Domnului”, Tabgha unde Iisus a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor,
  • Muntele Fericirilor – locul unde Mântuitorul a rostit Fericirile.
  • Cină şi cazare hotel în Tiberias/Nazaret.

SÂMBĂTĂ, 29 aprilie:

  • Mic dejun. Deplasare la Ben Shean (Decapolis), trecând din Israel în Iordania. Ne îndreptăm spre Jerash (anticul Gerasa), important oraş din perioada romană.
  • Vizitarea vechiului oraş – Forumul Oval, templul lui Zeus şi Artemis, biserici creștine şi teatre.
  • Amman, capitala Iordaniei, numită în antichitate Philadelphia.
  • Tur panoramic al oraşului Amman cu Citadela, Amfiteatrul roman cu 6000 de locuri, zonele noi moderne şi vizită în oraşul vechi.
  • Cină şi cazare în Amman hotel.

DUMINICĂ, 30 aprilie 2023:

  • Mic dejun. Ne îndreptăm spre Muntele Nebo de unde Moise a văzut Pământul Făgăduinţei.
  • Continuăm cu Madaba-oraşul mozaicurilor pentru a vizita Biserica Ortodoxă Sf.Gheorghe, cuprinzând un mare mozaic cu cea mai veche hartă a Ţării Sfinte cu centrul la Ierusalim.
  • Deplasare la Petra. Vizitarea extraordinarei capitale a Nabateenilor. Oprire / vizită la Tezaurul Al Khazanek şi Amfiteatru.
  • Petra a fost inclusă prin vot universal în anul 2007 în rândul celor 7 minuni ale lumii antice şi moderne. După vizitarea Petrei, se va trece peste Valea lui Moise. Revenire la Amman. 
  • Cină şi cazare hotel.

LUNI, 1 mai 2023:

  • Mic dejun. Deplasare spre graniţă şi vom trece în Israel în dreptul oraşului Ierihon – cel mai vechi oraş din lume. Prima oprire va fi la Qumran la Marea Moartă.
  • Scurtă oprire la magazinul cu produse cosmetice.
  • Intrare în oraşul Ierihon – vizită la Mănăstirea grecească cu Dudul lui Zaheu şi la Biserica Românească. Continuarea drumului în deșert pînă la Hozeva pentru vizitarea Mănăstirii Sf. Gheorghe cu moaștele Sf.Ioan Iacob Românul de la Neamț.
  • Cină şi cazare hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.

MARȚI, 2 mai 2023:

  • Mic dejun. Bethleem. Vizitarea Bisericii Ortodoxe ridicată pe locul unde S-a născut Domnul Hristos, apoi a Bisericii Catolice. Grota Laptelui.
  • Continuarea călătoriei în deșert cu minibuse arabe până la Mănăstirea Sf. Sava și la Mănăstirea Sf. Teodosie.
  • Ierusalim – intrare prin Poarta Sf. Ştefan.
  • Parcurgerea pe jos a Drumului Crucii până la Sfântul Mormant și închinare în Sfântul Mormânt al Domnului Hristos.
  • Urcare pe Golgota, Piatra ungerii, vizitarea paracliselor sfinte din Biserica Sf. Mormânt. Cină şi cazare hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.

MIERCURI, 3 mai 2023:

  • Mic dejun. Muntele Măslinilor – se vor vizita: Mănăstirea rusească a Înălțării Domnului de pe Eleon, Biserica Pater Noster (Tatăl Nostru), Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), Grădina Ghețimani cu Biserica Naţiunilor, Mormântul Maicii Domnului şi Peştera Ghețimani.
  • Urcare pe Muntele Sion la Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină”, Mormântul psalmistului David. Zidul Plângerii. Vizită la Biserica românească din Ierusalim. Cină şi cazare hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.

JOI, 4 mai 2023:

  • Mic dejun. Deplasare pe coasta Mediteranei la Haifa, splendid oraş-port la Mediterană, al treilea oraş ca mărime din Israel, aflat într-un mare golf la poalele Muntelui.
  • Vom privi Templul Cultului Bahai, cu grădinile pe terase suspendate – sit Patrimoniu UNESCO, superioare grădinilor de la Versailles.
  • Deplasare la Aeroportul Ben Gurion de unde vom decola spre CLUJ-NAPOCA la ora 15.00 și vom ajunge la ora 18.00.

PREŢ: 420 EURO + 800 DOLARI/PERSOANĂ

Cameră single – 400 dolari/persoană

PRETUL INCLUDE:

  • Bilete de avion Hiskay cu toate taxele incluse de la Cluj-Napoca – Tel-Aviv și retur.
  • Asistență în aeroport la sosire și plecare.
  • 7 nopti servicii de hotel 3* și 4*: 2n. Tiberias/Nazaret + 2n. Iordania + 3 n. în Bethleem/Ierihon/Ramallah.
  • 2 mese zilnic, conform programului (bufet suedez – dimineața și seara).
  • autocar modern cu aer condiționat, conform programului în Israel și Iordania
  • Ghid de limbă română/engleză în Israel și Iordania specializat în acțiuni turistice și pelerinaje.
  • Taxa de intrare și ieșire din Iordania.
  • Intrare liberă la obiectivele prevăzute în program în Israel și Iordania.

BAGAJE: bagajul de cală (1 buc.) max. 23 kg/pers., bagajul de mână RUCSAC (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite).

Dimensiunea bagajului de mână nu trebuie să depășească 40x30X20 CM.

PREȚUL NU INCLUDE:
– tips (bacșiș pentru ghid și șofer – obligatoriu) 30 euro în Israel, 10 euro în Iordania.
– asigurare medicală în funcție de vârstă (obligatorie)
– asigurare storno în funcție de vârstă (facultativă, dar recomandată)

ACTE NECESARE: Paşaport valabil încă 6 LUNI de la data revenirii in țară.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...