Drumul Romanilor de la Piatra Fântânele a fost inclus în Repertoriul Arheologic Național. Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Facultatea de Geografie din cadrul UBB au făcut demersurile necesare pentru introducerea drumului de 12,8 km în Repertoriul Arheologic, acesta fiind un prim pas în conservarea sa.
Drumul de 12,8 kilometri a fost introdus în Repertoriul Arheologic Național, în urma demersurilor întreprinse de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în colaborare cu extensia Bistrița a Facultății de Geografie din cadrul UBB.
La finalul anului 2022 s-a efectuat o cercetare de teren pe traseul numit Drumul Romanilor, situat în Pasul Tihuța.
„În urma acestui demers ce a constat în cartarea, identificarea și fotografierea la sol, dar și aerian a întregului tronson de drum, pe o distanță de circa 12,8 km s-a decis introducerea acestuia în Repertoriul Arheologic Național ca o primă măsură de protecție a acestuia. Cunoscut în zonă și menționat în diferite ghiduri turistice sau publicații, acesta nu s-a bucurat de o atenție sportită din punct de vedere științific decât de curând, când în zonă, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a efectuat cercetări de teren, dar și arheologice, care au confirmat unicitatea și valoarea deosebită a acestuia. Din păcate, porțiuni importante ale acestuia au fost distruse sau afectate irevocabil de către intervenții umane mai vechi sau recente, astfel încât integritatea și structura acestuia au fost afectate pe unele porțiuni”, precizează reprezentanții Complexului Muzeal.
În curând va fi publicat un studiu care va îmbina datele geografice, istorice și arheologice cunoscute despre acesta la momentul actual. Drumul este pietruit și traversează culmea Prislopului, urcă spre Dealul Zâmbroaiei, trece prin satul Piatra Fântânele, zona Tășuleasa, ajunge în valea Iliuța, traversează Valea Iliuța-Calului și urcă spre punctul Măgura Calului.
Foto: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Nu se va putea baga apa, canalizarea, gazul si nici curentul pentru ca asa era pe vremea romanilor, exact ca multe strazi din Bistrita!!!
Pe vremea romanilor erau viaducte , apeducte și multe alte ” ducte ” . Chiar ieri povesteam cu cineva că podurile erau construite sub forma arcuita și chiar și azi construcțiile de atunci rezista chiar și cutremurelor . Da ! Ei erau mai aproape cu 2000 de ani de divinitate și cunoștințele lor erau mai bazate pe un instructor competent . Cei de azi ar putea deschide manuale vechi și să renunțe la a spune că ăla era primitiv și pentru că sunt multe construcții peste tot care au ajuns până la noi și că și la Constanța , tuneluri vechi reintra in circuit .