2.4 C
Bistrița
joi, aprilie 10, 2025

Urmărire ca-n filme în Năsăud! Un tânăr fără permis a încercat prin orice mijloace să scape de polițiști

Un tânăr din Năsăud, fără permis, a încercat să fugă de polițiști, după ce a fost prins cu mâța în sac. În miez de noapte, acesta a încercat să scape de polițiști cu mașina, iar mai apoi pe jos.

Noaptea trecută, după miezul nopții, un echipaj de ordine publică care patrula pe raza orașului Năsăud i-a cerut unui șofer să oprească. Acesta a încercat să scape de polițiști cu mașina, iar mai apoi pe jos, fără succes, însă.

„Conducătorul acestuia nu s-a conformat, fiind urmărit până în apropierea unor blocuri, unde a abandonat autoturismul și a fugit. A fost urmărit și prins în scurt timp și condus la sediul Poliției pentru verificări”, precizează reprezentanții IPJ BN.

Șoferul este un tânăr de 20 de ani din Năsăud, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Foto: Arhivă

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Unde s-au urmarit, bineînțeles, ca „în filme” în Năsăud, un oraș în care trebuie sa frânezi cu 5km înainte sa fii sigur ca te oprești în el?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: