-0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO : Zeci de nepalezi curăță zăpada, la Bistrița. Supercom și-a adus „întăriri” de la 8.500 de km distanță

Zeci de nepalezi au fost văzuți astăzi pe străzile din municipiu curățând zăpada. Aceștia au fost angajați de către Supercom, care, se pare, nu reușește să găsească personal pentru salubrizare.

Zeci de nepalezi au putut fi văzuți astăzi cu haine groase și lopeți curățând străzile din Bistrița de zăpadă. Inclusiv Pietonalul Liviu Rebreanu a fost luat la pas cu lopețile în mână de exoticii muncitori.

Aceștia au fost angajați de Supercom, care, se pare, nu reușește să găsească în zonă personal pentru salubrizare.

„Am făcut un efort pentru că nu găsim oameni cu care să facem salubrizare. Sunt 30 de muncitori nepalezi care ajută la curățenia în municipiul Bistrița”, au declarat pentru Bistrițeanul.ro surse din conducerea Supercom.

Unii dintre cei care începând de astăzi se ocupă de zăpada care a pus stăpânire pe oraș au trăit în Himalaya, astfel că nu au nicio problemă cu frigul.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

11 COMENTARII

  1. Nu stiu cum e cu plata,dar stiu ca Bistrita e de multa vreme un oras murdar iar angajatii Supercom au actionat probabil dupa zicala-noi ne facem ca muncim,ei se fac ,ca ne platesc.O parte din raspunderea ca orasul e muedar apartine cetatenilor care,chiar si unde sint cosuri de gunoi,in loc sa-si duca ambalajul citiva pasi mai incolo,il arunca pe trotuar sau pe spatiu verde,nimenea nui vede si nu-i amendeaza.M-am saturat sa adun mizeria din jurul blocului nostru,ar fi nevoie de o colaborare intre Primarie,Supercom,Asociatiile de proprietari,Locatari.

  2. Aici este vorba de o firma privata care plateste bani pentru a fi prestata o munca pentru care are angajat contract. Statul roman nu cheltuie nimic, si povestea din articol nu are nicio treaba cu „cat le da statul”. Astfel, în prezent, similar cu angajaţii români, cetăţenii străini pot fi încadraţi în muncă în baza unui venit salarial egal cu salariul minim brut la nivel naţional. Cheltuielile cu un strain sunt ceva mai mari decat un angajat roman, pentru strain se mai platesc si cheltuieli suplimentare privind obținerea avizelor de muncă și asigurarea transportului, a cazării și a meselor! Fiind firma privata, in mod normal ii atenta la cheltuieli, asa ca daca ar avea pe cine angaja fara cheltuieli suplimentare in mod sigur ar face acest lucru.

    • Dar știți că Supercom nu a dat bonurile de masa angajaților din luna August și salariile ajung tot cu o săptămână în urmă (soțul meu lucrează ca șofer pe mașină mare)vorbesc în cunoștință de cauză oare așa vor fi plătiți și nepalezi????de ce pentru angajați care i are supercomul nu are grija ???să fie măcar cu plata la zi

  3. As vrea sa stiu de ce nu functioneaza HOTARAREA 153 din 29 07.2009 data de Primarie si CL privind stabilirea unor masuri de buna gospodarire a orasului unde este prevazut clar cum cetatenii si agentii economici trebuie sa isi dea zapada singuri din fata imobilelor.
    Desigur ca cei mai multi habar nu au de actele normative dar cei mai multi au devenit putori si au ales doar shoopingul si batutul in taste neasumati.
    Si ne mai miram ca suntem alarmant de OBEZI din frageda tinerete. NO !

  4. Noi trimitem oameni noștri din Romania in străinătate la munca ,inloc sa ne ajutam romanul nostru aducem alți din alte țări sa le face bine 👏👏

  5. Dar știți că Supercom nu a dat bonurile de masa angajaților din luna August și salariile ajung tot cu o săptămână în urmă (soțul meu lucrează ca șofer pe mașină mare)vorbesc în cunoștință de cauză oare așa vor fi plătiți și nepalezi????de ce pentru angajați care i are supercomul nu are grija ???să fie măcar cu plata la zi

  6. Și tiganii noștri stau frumos in case ,că doară primăria le da ajutoare sociale …rușine primăriei că îi lasă pe lenesii ăștia sa stea degeaba și nu fac nimic .

  7. Bine că pe țigani îi lasă în pace sa stea in case și primăria le mai da și ajutoare sociale după ce nu fac nimic ,sunt firme care au nevoie de oameni,m ai ales la curățenia orașului e nevoie mare de ei .
    Dacă primăria tot le da ajutoare sociale at sa îi pună și la lucru pe acei care sunt sănătoși .
    Rușine primăriei că nu fac nimic în privită țiganilor leneși .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...