FOTO: Peste 30.000 de articole pirotehnice expuse la vânzare într-un magazin din Bistrița

Un agent economic s-a ales cu dosar penal și marfa confiscată după ce a expus la vânzare articole pirotehnice. E vorba de peste 30.000 de astfel de produse aduse la vânzare în Bistrița.

Primarul Ioan Turc a declarat în cadrul unei conferințe de presă că la Bistrițăa este interzisă vânzarea de articole pirotehnice.

Unb agent economic nu a luat în serios cele spuse. Acesta a afișat spre vânzare peste 30.000 de astfel de produse. Jandarmii au văzut și i-au confiscat marfa. Mai mult, au înaintat actele poliției, spre întocmirea unui dosar penal.

Un agent economic din Bistrița a fost depistat de către jandarmi în timp ce avea expuse spre comercializare peste 30.000 de materiale pirotehnice, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de “operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. Jandarmii au ridicat în vederea indisponibilizării cele 30.490 materiale pirotehnice – în valoare de 22.628 lei, iar actele de sesizare au fost predate către Biroul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B.-N. în vederea continuării cercetărilor” transmit reprezentanții IJJ BN.

”Atât astfel de acțiuni cât și activități preventive pe această linie, sunt organizate pe toată perioada sărbătorilor de iarnă pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul materialelor pirotehnice” mai transmit jandarmii.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: