-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Rombat mizează pe energia verde, cu două parcuri fotovoltaice

În cadrul unei conferințe de presă, CEO Rombat Alin Ioaneș a anunțat că producătorul vrea să dezvolte două parcuri fotovoltaice, unul la Bistrița și altul la Copșa Mică. Rombat mizează pe finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă dacă lucrurile nu se mișcă va realiza unul dintre parcuri din surse proprii.

Rombat vrea să facă două parcuri fotovoltaice, unul la Copșa Mică, iar altul la Bistrița, pe un teren situat în vecinătatea fabricii. Producătorul mizează pe finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență:

„Pe PNRR avem depuse două proiecte, unul este pentru Bistrița, iar altul pentru Copșa Mică. Sunt proiecte pe care noi le-am gândit de la începutul anului, dar după cum am spus dinamica acestui proiect (n.r. PNRR) nu este la nivelul așteptărilor. Unul dintre parcuri este de 5 MW și celălalt este de un MW”, a declarat CEO Rombat, Alin Ioaneș.

Acesta a mai spus că dacă lucrurile nu se mișcă și nu se obține finanțare prin PNRR, anul viitor compania va realiza un parc fotovoltaic din surse proprii la Copșa Mică.

Rombat este de asemenea și un exemplu de industrie 360 de grade, ceea ce însemnă că recupereaza produsele din piață, pe care le reciclează și le dă o nouă viață.

„De atâtea ori, Rombatul a fost perceput ca un poluator și vrem să demonstrăm că nu e așa. Suntem o companie care activează într-o industrie care generează anumite noxe, însă toate acestea sunt în limitele normale, mai mult decât atât toate investițiile pe care le-am desfășurat în decursul ultimilor ani au avut ca scop reducerea acestor noxe. Suntem o companie care are un principiu de integrare 350 de grade, în sensul în care punem pe piață niște produse, dar și recuperăm produsele uzate, pe care le reciclăm în capacitatea noastră de la Copșa Mică. Astfel încât aproape 100% din produse le reciclăm și le reintroducem în capacitatea de producție. Suntem un model de industrie 360 de grade, care dă un „second life” produselor”, a mai spus Alin Ioaneș.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...