-0.6 C
Bistrița
luni, decembrie 23, 2024

Consiliul Județean BN propune mărirea salariilor celor din Aparatul de Specialitate, Protecția Copilului și Evidența Persoanelor

Un proiect va fi supus aprobării consilierilor județeni săptămâna aceasta. Se propune majorarea salariilor celor din aparatul de funcționare al Consiliului Județean, Protecția Copilului și Evidența Persoanelor.

Joi, în ședința de Consiliu Județean, consilierii vor avea pe masă un proiect de majorare salarii de bază. E vorba de acordarea unor salarii mai mari, din 2023, următorilor angajați:

  • funcţionarilor publici şi celor cu funcţii contractuale din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
  • celor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud
  • celor din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bistriţa-Năsăud
În nota de fundamentare e specificat faptul că e nevoie de majorarea salariilor din cauza crizei economice apărute în urma pandemiei de COVID 19 și a războiului din Ucraina.

Drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Bistriţa-Năsăud nu au fost majorate din anul 2017.

Drepturile salariale ale personalului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud din anul 2020, ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic existent.

Important de menționat faptul că, prin comparație cu nivelul de salarizare practicat în cadrul celorlalte autorități ale administrației publice locale, cât și al instituțiilor și serviciilor similare subordonate acestora, nivelul de salarizare existent în cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud şi Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului BistriţaNăsăud se situează la limita inferioară”, se mai arată în nota de fundamentare.

De asemenea, Consiliul Județean ar avea proiecte cu finanțare europeană pentru care trebuie mai multă implicare din partea personalului. Astfel, s-ar impune o „motivare financiară”.

Diferența de salariu ar fi de la 400 de lei în plus până la 1.600 de lei în plus, în funcție de funcția ocupată și studiile aferente.

Întreaga motivare a propunerii de creștere a salariilor, cât și noile valori, în documentul de mai jos:

09_PH modificarea HCJBN nr.206 din 2017

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...