-0.4 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Dr. Flavia Roșca, specialist dermatovenerologie, despre acneea la adolescenți. Cum poate fi prevenit cancerul de piele

Dr. Flavia Roșca a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca în 2005, fiind medic specialist dermatovenerologie din 2010. Are 42 de ani, iar din 2011 oferă consultații și la Bistrița.

Dr. Flavia Roșca s-a alăturat echipei Estederm Medical Bistrița în 2011. S-a axat în principal pe partea clinică a dermatologiei și fiind preocupată de noutățile din patologia dermatologică.

Cunoscuții săi o recomandă drept un foarte bun diagnostician.

Între domeniile sale de interes se află și dermatologia pediatrică sau dermatoscopia. De asemenea coordonează activitatea de epilare definitivă cu laserul Candela Alexandrite.

Dr. Flavia Roșca oferă săptămânal consultații la Bistrița, la clinica Estetderm Medical, de pe str. Cerbului Nr. 36.

Dermatologia se ocupă de problemele pielii la toate vârstele, de la nou-născuți până la vârste înaintate. Vorbim de o patologie vastă și variată. Diferă foarte mult de la individ la individ. Aceeași boală se poate manifesta diferit de la o persoană la alta… E foarte interesantă, complexă și plină de provocări”, a explicat Dr. Flavia Roșca pentru Bistrițeanul.ro.

La nou-născuți, de pildă, părinții se confruntă cel mai frecvent cu dermatita seboreică. Este așa numita crustă de lapte: la bebeluși apar scuame gălbui în primele luni de viață. Pot să apară și acnee neonatală, prin transfer de hormoni, de la mamă la făt.

În jurul vârstei de 4 – 6 luni începe să apară și dermatita atopică. Este o patologie frecventă în copilărie: o predispoziție cu care te naști.

Este o predispoziție la alergie care poate să meargă de la o simplă uscăciune a pielii, până la eczemă – când se manifestă sub forma unor pete roșii, uscate cu senzație de mâncărime pe piele… Se poate ajunge și la rinită, conjunctivită sau chiar astm bronșic.

Dermatita atopică este foarte frecventă în ultimul timp la copii. Din fericire, majoritatea copiilor, pe măsură ce cresc, scapă de problema aceasta. Puțini dintre cei care suferă în copilărie, rămân și în viața de adult cu probleme de piele uscată, dermatită atopică sau simptome minore de atopie”, explică dr. Flavia Roșca.

La copii, până în perioada adolescenței, sunt frecvente infecțiile virale

Pentru că ei pun mâna, ating, explorează tot ce întâlnesc… Ne confruntăm deseori cu veruci – în limbaj popular – negi. Aceștia se transmit printr-un virus, Papillomavirus (HPV). Dacă pielea este intactă, virusul nu pătrunde.

Verucile se transmit prin contact, de regulă atunci când există o mică leziune a pielii, o mică zgârietură, cum ar fi o tăietură de hârtie. Dar se poate lua și de la piscinele sau bazinele de înot.

Molluscum contagiosum este o altă infecție virală des întâlnită la copii, cauzată tot de un virus. O altă infecție, de data aceasta bacteriană, este Impetigo – popular spus bube dulci.

Asemenea infecții apar des în perioada copilăriei, pentru că acum există și mult contact – între copii, lucruri, spații de joacă…”, afirmă specialistul.

La adolescenți, frecvente sunt problemele cu acneea…

Nu există studii medicale serioase care să confirme că acneea are drept cauză alimentația. „Dar este posibil ca alimentația să acționeze diferit, la fiecare pacient în parte. Unii au observat că dulciurile, mâncarea de tip fast-food sau băuturile acidulate le afectează pielea într-o anumită măsură.

Ce se știe clar este faptul că acneea este o inflamație pe care intervin hormonii și o bacterie numită Propionibacterium acnes. Toată lumea o are, face parte din flora noastră obișnuită. Uneori există la pacienții tineri și o predispoziție către tenul gras.

Ne naștem cu un anumit tip de ten. E posibil să fie și o moștenire genetică sau e posibil să-și spună cuvântul doar factorul hormonal…”, a mai explicat dr. Flavia Roșca.

Acneea nu poate fi prevenită, din păcate, însă tenul poate fi îngrijit astfel încât să trecem printr-o formă de acnee mai puțin gravă.

Dacă e să facem acnee, tot facem. Avem, în schimb, o multitudine de tratamente pentru acnee, în prezent, inclusiv sub formă de tablete. Există și tratamentele estetice care sunt mai folosite după ce tratăm faza acută, pe cicatrici sau urme”, precizează dr. Flavia Roșca.

Specialistul ne-a explicat și când ar trebui să ne prezentăm la dermatolog. E vorba de situațiile în care este afectată fața în proporție de 30% din suprafață. Sau atunci când apar leziuni numeroase, inflamatorii și roșiatice.

Riscul e să rămână cu cicatrici, dacă tinerii încearcă să le elimine singuri. Nu este indicat, pentru că se traumatizează pielea de pe față. Și cicatricile se pot trata, însă costurile sunt mult mai mari, pentru că se intervine cu proceduri estetice și tot felul de terapii cu lasere”, a avertizat dr. Flavia Roșca.

Mai sunt tineri care se prezintă la dermatolog pentru extracția leziunilor de acnee.

Nu că nu s-ar putea face extracția… Dar atâta timp cât nu este tratată medicamentos sau local cu ceva, leziunile apar din nou. Nu este o soluție definitivă, ci doar temporară

Nu este cazul să folosim leacurile băbești, pentru că nu funcționează”, avertizează dr Flavia Roșca. Mulți pacienți i-au povestit, de pildă, că au încercat să trateze negii cu rostopască, dar nu le-a mers.

Aspectul leziunilor este foarte diferit, de la un pacient la altul, mai ales în dermatologie. Aspectul pielii se modifică după fiecare tratament. De exemplu, dacă se pune cortizon peste o ciupercă a pielii, ea se modifică total. E foarte greu apoi să-ți dai seama despre ce e vorba”, a mai explicat dr. Flavia Roșca.

Cum putem preveni formele agresive de cancer de piele

Specialistul a recunoscut că are mulți pacienți tineri. „Este îmbucurător – sunt mulți care se arată preocupați de alunițe. Ceea ce este foarte bine, pentru că măcar o dată pe an, toată lumea ar trebui să facă o evaluare – o dermatoscopie. Este un fel de prevenție recomandată anual. Pentru că melanomul este unul dintre cele mai periculoase și agresive tipuri de cancer.

Iar un avertisment în acest sens îl reprezintă, între altele, și alunițele. Orice semn de pe piele care își modifică forma, culoarea sau mărimea ar trebui să ne dea de gândit. De regulă nu simțim durere atunci când se modifică. De aceea melanomul este diagnosticat atât de târziu.

În consecință, este foarte utilă acea dermatoscopie anuală care se realizează cu un aparat (un fel de lupă mai specială) numit dermatoscop. Prin intermediul acestuia evaluăm alunițele și pielea în general”, avertizează specialistul dermatolog.

Cel mai complicat caz cu care s-a confruntat dr. Flavia Roșca ?

Această patologie este atât de vastă, încât sunt cazuri pe care – ca dermatolog – poate nu le vezi niciodată în viață. Într-atât de multe sunt bolile caare se manifestă sub această cupolă. Sunt altele cu care te întâlnești o singură dată în viață, sau despre care doar citești – confirmă dr. Flavia Roșca.

Am avut de tratat la un moment dat Siringoame eruptive pe gât. Am avut un bebeluș cu incontinentia pigmenti – o boală genetică foarte rară în lume… Nu reușesc să mă decid care dintre cazuri au fost mai dificile. Toate mi s-au părut dintr-un punct de vedere dificile, pentru că fiecare pacient reprezintă o lume, în fond… Fiecare trebuie tratat cu multă seriozitate și atenție. Important este să găsești rezolvarea…”, ne-a mai mărturisit dr. Flavia Roșca.

Recomandări / sfaturi pentru părinți

Esențial ar fi ca părinții să folosească, în primii ani de viață ai copiilor, produse de îngrijire destinate bebelușilor. Nu altfel de produse, pentru că acestea produc efecte neplăcute asupra pielii copiilor mici.

Este important să nu încerce să trateze ei acasă, după ureche. Pentru că tratamentul depinde de vârsta copilului.

Sunt foarte multe produse care trebuie prescrise doar de la o anumită vârstă și doar în anumite condiții, ca să nu facă mai mult rău decât bine. Cel mai importat sfat pentru părinți ar fi să se adreseze cu încredere medicului specialist. Există o mulțime de soluții acum care vor rezolva problema fiecăruia…”, a concluzionat dr. Flavia Roșca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...