Un bărbat de 56 de ani a intrat cu scuterul în trei mașini parcate pe marginea drumului în seara de 5 noiembre, pe strada Arțarilor din municipiul Bistrița. Avea alcoolemie, nu avea permis și scuterul era neînmatriculat.
Bărbatul a fost filmat în timp ce conducea haotic pe strada Arțarilor. La câteva secunde după ce un cititor Bistrițeanul.ro care ne-a pus la dispoziție filmarea a pornit videoclipul, bărbatul a căzut.
Polițiștii care au intervenit la caz au găsit bărbatul și i-au făcut un testul de alcoolemie. Rezultatul a confirmat stilul de a conduce: 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
I-au fost recoltate și probe de sânge.
Bărbatul a reușit astfel să comită mai multe infracțiuni. A fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
„Din primele verificări efectuate de polițiști, un bărbat, de 56 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un scuter, a pierdut controlul acestuia și a acroșat 3 autoturisme care erau parcate.
În urma accidentului, bărbatul a fost rănit și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor, a reieșit faptul că bărbatul nu deține permis valabil pentru nicio categorie de autovehicule, iar scuterul nu este înregistrat”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
AMENDA -MARE – TEMNITA MULTA
ADICA SA LOC. PE DEAL LA BISTRITA
DUS ZI CU ZI LA MUNCA SI PE STRAZI SA FACA CURAT
NU SA FACA -ANTRENAMENTE, MANCARE BUNA