În lotul României de handbal feminin care va participa la Campionatul European de anul acesta se regăsesc patru handbaliste ale CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, aflate pe poziții cheie.
Lotul este format din 18 tricolore, patru dintre ele fiind jucătoarele Gloriei 2018: Bianca Bazaliu, Yuliya Dumanska, Laura Pristăvița și Sonia Seraficeanu. Staff-ul tehnic format din antrenorul principal Florentin Pera, antrenorul secund Bogdan Burcea și cel cu pregătirea portarilor Ildiko Barbu Kerekes este completat de preparatorul fizic al Gloriei 2018 Ștefan Ciuntu.
Cele patru handbaliste au demonstrat că își merită locul în lot după cele două meciuri de pregătire programate la echipa națională jucate în Ungaria, împotriva țării gazdă și Germaniei.
Jucătoarele Gloriei 2018 au avut evoluții bune atât în partida cu Ungaria cât și în cea cu Germania, înscriind împreună 20 din cele 57 de goluri înscrise de națională în total la meciurile de pregătire. Bianca Bazaliu a înscris în cele două partide 10 goluri, Laura Pristăvița 6 goluri și Sonia Seraficeanu 4 goluri. De remarcat este și evoluția portarului echipei naționale și al Gloriei 2018, Yulyia Dumanska, una foarte bună mai ales în meciul cu Germania.
Competiția se desfășoară până în 20 noiembrie în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru. România face parte din grupa C, unde are adversare puternice: Franța, Țările de Jos și Macedonia de Nord.
Primul meci al României este în această seară de la ora 21:30, împotriva Țărilor de Jos.