Un bărbat din Braniștea a fost găsit inconștient după ce a căzut de pe acoperișul unei case. La fața locului au fost solicitate mai multe echipaje și elicopterul SMURD. Bărbatul a fost intubat și transportat cu elicopterul.
Bărbatul de aproximativ 47 de ani a fost găsit inconștient de către pompierii militari cu respirație. Acesta a căzut de pe acoperișul unei case. La fața locului s-au deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulană Județean Bistrița-Năsăud.
Elicopterul SMURD de la Baza Aeriană Jibou a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
“Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj SAJ intervin în localitatea Braniștea – bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani, căzut de pe acoperișul unei case, afirmativ inconștient. S-a solicitat și elicopterul SMURD de la Baza Aeriană Jibou”, a comunicat ISU BN.
“La sosirea echipajelor la fața locului victima era inconștientă cu respirație, a fost intubată, prezenta politraumatisme.
Este transportată pe calea aerului la Spitalul Judetean de Urgență Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, a mai comunicat ISU BN.
foto: arhiva Bistrițeanul.ro